13.5 C
Bistrița
vineri, octombrie 31, 2025

David – puștiul-minune care, la doar 7 ani, face senzație la motocros

David Ilovan este din satul Budacu de Sus și are doar șapte ani. La această vârstă reușește să se remarce într-un sport de anduranță, curaj și tehnică: motocrosul. Deși este unul dintre cei mai mici concurenți, David a demonstrat deja că ambiția și determinarea nu țin cont de vârstă. Ultima sa reușită din palmares este un loc 5 la Campionatul Național și Balcanic de motocros.

La doar șapte ani, David Ilovan din Budacu de Sus și-a găsit deja pasiunea într-un sport care necesită curaj, disciplină și multă muncă – motocrosul. Spre deosebire de alți copii de vârsta lui, David nu își petrece timpul liber doar cu jocuri obișnuite, ci pe motocicletă, antrenându-se pentru competiții.

Pasiunea pentru motoare a apărut încă din primii ani de viață, moștenită de la tatăl său, care practică enduro în timpul liber. Fascinat de acest sport, David a început să urmărească competiții de motocros pe YouTube de la doar doi ani, analizând atent fiecare mișcare a sportivilor profesioniști. Un an mai târziu, părinții au decis să-i cumpere prima motocicletă, deschizându-i astfel drumul spre performanță. De atunci, motocrosul a devenit nu doar o joacă, ci un stil de viață pentru el.

În prezent, David este elev în clasa pregătitoare Step by Step la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” din Bistrița. Cu toate acestea, programul său nu este unul obișnuit pentru un copil de vârsta lui.

Se antrenează de trei ori pe săptămână pe circuitul de la Orheiu-Bistriței (Transylvania Motocross Track), alături de Andrei Vieriu și Silviu Sîngeorzan, toți trei legitimați la Gloria Bistrița:

„Antrenamentele nu sunt ușoare. Motocrosul este un sport ce necesită multă tehnică, rezistență fizică, concentrare și, mai ales, curaj. Fiecare tură de circuit înseamnă o provocare, dar și o oportunitate de a deveni mai rapid și mai tehnic.” – spun părinții lui David, care îl susțin necondiționat.

La 7 ani, David a bifat deja 3 concursuri importante de profil

David a participat deja la trei concursuri, reușind să urce de fiecare dată pe podium, ocupând locul al treilea. Însă cea mai mare realizare a sa a venit în acest an, când a concurat în prima etapă a Campionatului Național de Motocros al României, desfășurată pe Circuitul Oltenia Racing Track din Voineasa, județul Olt.

Deși era cel mai mic dintre concurenți, David a reușit să se claseze pe locul 5 la categoria Juniori Mici, Clasa 50: “Este un rezultat excelent, având în vedere nivelul competiției și experiența adversarilor săi.”- spune mama sa, Roxana Ilovan.

Motocrosul este un sport costisitor. Echipamentul, întreținerea motocicletei, taxele de participare la competiții și combustibilul sunt doar câteva dintre cheltuielile necesare. Din fericire, David are alături părinții, un club sportiv, sponsori și antrenori dedicați, care îl susțin pe drumul către performanță.

Pentru a avea succes în acest sport, perseverența este esențială. Antrenamentele regulate îl ajută nu doar să-și îmbunătățească timpii, ci și să învețe să gestioneze emoțiile și situațiile neprevăzute din timpul curselor.

Chiar dacă motocrosul ocupă un loc important în viața lui, puștiul învață chiar din clasa pregătitoare să își gestioneze timpul astfel încât să nu neglijeze nici școala. Visează să ajungă cât mai sus în clasament și, de ce nu, să obțină titlul național în viitor.

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...