2.8 C
Bistrița
joi, noiembrie 13, 2025

Prefectul amenință cu demisia SGA și ABA Someș-Tisa, dacă nu rezolvă regularizarea cursurilor de apă în zonele inundabile

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, prefectul Teofil Cioarbă le-a cerut șefilor Sistemului de Gospodărire a Apelor BN și a Administrașiei Bazinale Someș-Tisa să facă regularizările cursurilor de apă pentru a peîntâmpina inundațiile în zonele cu probleme. Altfel, prefectul este hotărât să ceară demisiile șefiilor celor două instituții.

Prefectul Teofil Cioarbă a cerut în ședința de Colegiu Prefectural de astăzi regularizarea cursurilor râurilor, mai ales în zonele inundabile. Acesta este decis să ceară demisia șefilor SGA și ABA Someș-Tisa dacă nu rezolvă această problemă.

„Ținând cont de fenomenele extreme, care sunt din ce în ce mai prezente, atât în România, cât și în Bistrița-Năsăud, fac un ultim apel către SGA și ABA Someș-Tisa, să regularizeze cursurile de apă în așa fel încât să nu mai avem probleme, mai ales în zonele unde am avut în mod repetat și mă refer la Căianu Mic, Salva, Măgura Ilvei, Coșbuc. Aceste UAT-uri au întotdeauna probleme când sunt creșteri ale debitelor de apă și nu vreau să mai avem probleme. Dacă vom mai avea, o să solicit personal demisia conducerii celor două instituții”, a precizat Teofil Cioarbă.

Acesta a mai spus că dacă SGA sau ABA Someș-Tisa nu dețin utilaje să apeleze la alte instituții din țară pentru a le închiria.

„Faceți-vă treaba! Dacă nu aveți utilaje, faceți apel către alte ABA din țară să vă dea. Anul trecut au dat cei de la Mureș. Nu știu de ce nu aveți utilaje, că venituri și fonduri aveți. Faceți protocoale cu primăriile, primarii vor să intervină ca să își protejeze cetățenii, așa că implicați-vă și faceți-vă treaba!”, a completat prefectul.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...