24.5 C
Bistrița
joi, iunie 26, 2025

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila vrea să lase comunele mici fără viceprimari. 9 comune din Bistrița-Năsăud sunt afectate:

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a propus desființarea funcției de viceprimar la comunele cu o populație de sub 1.500 de locuitori. Scopul ar fi reducerea cheltuielilor. 9 comune din Bistrița-Năsăud ar urma să rămână fără viceprimari.

Printre măsurile de reducere a cheltuielilor se numără și renunțarea la funcția de viceprimar, în comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Propunerea a venit din partea ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

Din cele 58 de comune din Bistrița-Năsăud, 9 au sub 1.500 de locuitori. Este vorba despre Miceștii de Câmpie, Silivașul de Câmpie, Ciceu Giurgești, Ciceu Mihăiești, Poiana Ilvei, Milaș, Monor, Sânmihaiu de Câmpie și Runcu Salvei.

Aflat la al 8-lea mandat în fruntea comunei Monor, Ioan Cira a explicat pentru Bistrițeanul.ro cum afectează primăriile mici lipsa viceprimarului.

„Viceprimarul e gospodarul comunei și când nu e primarul îi ține locul. Destul de rea e propunerea asta. Tot aceleași atribuții și aceeași activitate o are și viceprimarul în comună mica, precum cel din comună mare. Cine vorbește nu prea judecă, mai bine să se facă reducerile acolo sus, unde trebuie. Nu e chiar așa ușor să funcționăm fără, suntem puși într-o situație foarte dificilă, cum să ne împărțim?”, a spus Ioan Cira.

Acesta a vorbit și despre salariile viceprimarilor. Potrivit acestuia, viceprimarul comunei Monor merge aceasă lunar cu 6.350 de lei, sumă care include și sporurile și bonusurile acordate pentru implicarea în proiectele europene, de exemplu. Primarul ia cu 1.000 de lei mai mult.

Potrivit primarului Ioan Cira, situația este și mai complicată în comunele unde primarii nu au majoritate și unde partidele care au majoritate și-au impus un viceprimar. În cazul său, majoritatea o are USR, care și-a impus viceprimar. În aceste condiții, consilierii care formează majoritatea pot să blocheze proiectele și activitatea primăriilor, dacă nu mai au viceprimar.

Foto: news.ro

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!

FAN COURIER Bistrița angajează operator recepție și curieri. Locuri de muncă, disponibile și la Arena by Casa EMA, TeraSteel, Sanovil

Fan Courier Bistrița caută operator recepție, curieri și manipulant depozit. Restaurant Arena by Casa EMA angajează ospătar, ajutor de bucătar și bărbat la întreținere. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Crama Veche și RCB Electro. Oferta completă, mai jos:

Pregătit de drum? Alege accesoriile originale Mercedes-Benz de transport!

Materom Automotive – Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă o selecție premium de accesorii originale Mercedes-Benz, perfecte pentru aventurile tale de vară sau escapadele de weekend. Aceste soluții inteligente de transport combină funcționalitatea, durabilitatea și stilul specific Mercedes-Benz.