23.9 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

VIDEO: Șoferul care a provocat accidentul mortal din Leșu se pregătește să devină polițist

Un accident mortal a avut loc azi-noapte, spre dimineață, în Leșu. Miluț nu a mai putut fi salvat. Asta deși tatăl lui a ridicat mașina de pe el, la scurt timp după producerea tragediei. Șoferul se pregătește să devină polițist, chiar acum fiind în practică, în comună.

Trei prieteni și coechipieri la ACS Heniu, se aflau în mașină, azi-noapte, după ora 04.00. Aceștia mai aveau un kilometru până la casa unuia dintre ei, când mașina a ieșit de pe carosabil, s-a lovit de o movilă și s-a răsturnat.

Cel mai tânăr dintre ei, Miluț, a fost proiectat în afara mașinii, iar aceasta s-s răsturnat peste el.

Erau la un kilometru de casa lui Miluț. Tatăl lui are o firmă cu utilaje mari. Și am înțeles că el a fost cel care cu un utilaj a ridicat mașina de pe Miluț. A fost proiectat în afară și a căzut mașina peste el!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Leșu, Ioan Pop.

Conform Mesagerul24.ro, cei trei ”se întorceau de la o pizzerie de la Lunca Leșului. Atunci s-a petrecut nenorocirea. Foarte dureros este faptul că după cum mărturisesc martorii de la locul accidentului primul care l-a scos de sub mașină pe Miluț a fost chiar tatăl lui! Familia Pop mai are un băiat care a terminat clasa a 8-a și care a fost și el la pizzerie împreună cu fratele lui în această dimineață și care, incredibil, a declinat oferta de a se urca în mașina morții, spunând ca preferă să meargă pe jos acasă, chiar la Lunca Leșului! Premoniție sau destin!?”

Șoferul, care avusese o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, vrea să devină polițist.

Tânărul de 19 ani, da, vrea să se facă polițist. Este elev la o școală de poliție. Și era venit acasă, în practică. Așa, de felul lui, nu e un teribilist. Nu știu ce s-a întâmplat aseară. Uite că o greșeală poate să coste scump. Doamne ferește e de zis...”a mai subliniat primarul Ioan Pop.

Miluț, tânărul decedat, era și președintele Consiliului Elevilor la Colegiul Național Andrei Mureșanu.

Ne este greu să găsim cuvintele… Miluț Pop, elev în clasa a XI-a G și președintele Consiliului Școlar al Elevilor din CNAM a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui accident teribil.

Un băiat cu suflet cald, zâmbet sincer și o energie care lumina clasa… Un lider adevărat, respectat și iubit de toți.

Ne va lipsi enorm!” au transmis reprezentanții CNAM pe Facebook.

Mai jos, imagini de azi-dimineață, cu mașina implicată în accident:

CARE este starea șoferului și a celuilalt pasager:

Reprezentanții spitalului au transmis informații privind starea șoferului și a celuilalt pasager, ambii fiiind internați în SCJUB.

La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși în această dimineață doi tineri cu vârste de 19, respectiv 20 de ani, victime ale unui accident rutier petrecut pe raza localității Leșu.

În urma examinării medicale, s-a stabilită că tânărul de 19 ani, din localitatea Leșu, prezintă traumatism craniocerebral, traumatism craniofacial, fractură de piramidă nazală, plagă la nivelul feței și contuzie toraco-abdominală și a rămas internat la Secția Chirurgie generală. Tânărul de 20 de ani, din localitatea Lunca Leșului, a suferit o fractură a unei porțiuni osoase din zona frunții care afectează sinusul frontal și a fost internat la Secția ORL.

Ambii pacienți sunt conștienți, cooperanți, stabili hemodinamic și respirator” a transmis
Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Mai multe despre accident puteți citi aici:

GRAV ACCIDENT la Leșu: un tânăr de 18 ani a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina

Mai multe detalii despre Miluț puteți citi AICI:

Tânărul de 18 ani care a murit în accidentul de la Leșu era portar la ACS Heniu: „Un copil care iubea fotbalul mai mult decât orice!”

 

Sursă foto/video – Mesager24.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.