26.1 C
Bistrița
luni, septembrie 22, 2025

Dragoste cu năbădăi: Telciu ar vrea din nou cu Aquabis! Totuși, Aquabis a depus plângere penală și telcenii beau tot apă nepotabilizată

Situația dintre Telciu și operatorul Aquabis Bistrița rămâne la fel de tensionată. Decât să plătească investiția către Minister, Telciu ar accepta mai degrabă să colaboreze cu Aquabis. Singurul lucru clar este că telcenii beau apă nepotabilizată, iar Aquabis a depus o plângere penală pentru furt de apă.

De ani de zile, comuna Telciu și operatorul de apă- canal Aquabis Bistrița sunt în tensiuni.

Odată cu finalizarea lucrărilor la Masterplanul de Apă și Canal din zonă, Aquabis Bistrița ar fi trebuit să încheie contracte cu locuitorii. Doar că au fost scandaluri, revolte ale telcenilor și, într-un final, chiar și Aquabis a reunțat la ei.

Ei nu potabilizau apa. Luau apa din izvoare și o dădeau la oameni. Și așa este și acum!

Investițiile făcute, cu apometre, cămine de branșare, tot tacâmul, au fost predate primăriei după ce s-a terminat programul de investiție, iar primăria prin hotărâre a Consiliului Local și ADI (că fac parte din ADI Apă – Canal), l-a dat la Aquabis spre operare.

În momentul în care am ajuns să preluăm pentru operare, cu cei de la contractare, să montăm contoare și să încheiem contracte, din punctul meu de vedere, și e punctul meu de vedere personal, nu prezintă poziția oficială a companiei, deci din punctul meu de vedere, au fost incitate spiritele în scop electoral. Acest lucru a prins amploare, și nu am reușit să încheiem contracte și să operăm zona respectivă. Au fost acte de violență asupra fostului director general, a venit directorul de la Autotitatea de Management, au aruncat cu ouă în el. A fost amenințat că ce părere aveți dacă vă tăiem cauciucurile. Au fost mai multe discuții pe subiectul acesta. Așa că s-a chemat poliția.

Deci după ce a fost predată rețeaua către noi, ei au zis că nu vor nicicum să vină Aquabisul. Așa că Aquabisul, după o anumită perioadă de tatonări, le-a dat rețeaua înapoi. Li s-a dat rețeaua, cu proces verbal, să o administreze ei” a recapitulat povestea Andrei Kozuk, noul director al Aquabis Bistrița.

Doar că având rețeaua în gestiune, li s-au impus condiții.

A venit Ministerul Investițiilor și a zis că UAT-ul ori se face operator și operează rețeaua, ori plătește investiția și îi dă banii înapoi. Ori asta ar fi adus comuna Telciu în faliment. Moment în care ni s-a transmis că totuși vor cu noi, că parcă nu suntem așa de răi, etc.

Și am trimis oameni în teren, am răspuns prompt. Când am ajuns în teren, branșamente sparte, ce a fost predat nu mai poate fi recepționat. Și nici nu a venit nimeni să ne prede.

Așa că totul e lăsat în aer. Există o plângere penală pe partea de furt de apă. O plângere penală colectivă pentru furt de apă.. Acolo noi nu putem intra nici cu mascații. Situația este incertă. Pe partea de operare nu putem să operăm. Oamenii folosesc apă nepotabilizată” a explicat situația actuală, directorul Aquabis Bistrița.

Acesta a subliniat că scopul lui e să ducă apă și la Telciu, doar că lucrurile trebuie făcute corect.

Scopul meu e să operez apă și canal. Și vreau să ajung cu apă potabilă la copilul ăla de clasa a V-a, a VI-a, de grădiniță, să bea apă potabilizată. Că cineva, în scop electoral, se folosește de apa asta care vine de la Dumnezeu…ce să zic! Dar apa asta, care vine de sus, trebuie captată, potabilizată și dusă în casele oamenilor” a concluzionat Andrei Kozuk.

Anul trecut, Aquabis Bistrița a dat în judecată primăria și comuna Telciu, cerând plata investițiilor făcute de firmă.

Buni de plată: Locuitorii din Telciu, dați în judecată de Aquabis și de Guvern

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută bucătar, pizzer, electricieni, sudor MIG/MAG & Electric, lăcătuși și muncitori

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, elecricieni, tehnician decontare / ofertare / licitații, Instalatori. Crama Veche caută ajutor bucătar și pizzer. Îndemânarea Construct angajează sudor MIG/MAG & Electric și lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Ofertă specială la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Cumperi gardul, primești capacele cadou!

Plănuiți să vă îngrădiți curtea sau să vă schimbați gardul? Ei bine, ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, showroom-ul...

Pregătește-ți automobilul pentru iarnă cu Materom Automotive

Sezonul rece aduce cu el provocări pentru orice automobil, Materom Automotive – Service Autorizat Mercedes-Benz, Skoda & Multimarcă lansează o campanie specială dedicată tuturor șoferilor: la achiziția unui pachet de roți de iarnă, indiferent de marca automobilului, beneficiezi de o verificare de iarnă GRATUITĂ.