0.8 C
Bistrița
luni, decembrie 22, 2025

Primăria Bistrița a dat în judecată MIS Grup! Suplimentarile din proiecte – exagerate!

Primăria Bistrița a dat în judecată constructorul MIS Grup. Deși este vorba despre două dosare distincte, se pare că vizează probleme similare pe care municipalitatea le are cu MIS Grup, constructorul omni-prezent de ani buni pe șantierele din Bistrița. Se pare că municipalitatea contestă actualizările de tarife cerute de constructor, la solicitarea Curții de Conturi.

Municipalitatea a dat în judecată MIS Grup, obiectul dosarului fiind, potrivit GazetadeBistrița, actualizările de tarife cerute de constructor. Cele două dosare au fost înregistrate vara aceasta, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Unul în luna iunie, iar celălalt în luna iulie.

Auditorii Curții de Conturi ar fi considerat că formula de calcul cu privire la actualizările de tarife n-ar fi fost aplicată corect și ar fi cerut municipalității să recupereze sumele în plus, mai spune GazetadeBistrița. Sunt vizate două proiecte: reabilitarea Colegiului Tehnic Grigore Moisil și reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1.

Surse din Primăria Bistrița au confirmat pentru Bistrițeanul.ro că probleme cu constructorul MIS Grup sunt și la alte proiecte în derulare în municipiu. Printre probleme se numără lipsa forței de muncă, comunicarea greoaie cu constructorul, suplimentări de prețuri nejustificate sau lipsa de promptitudine în perioada de garanție.

La Școala Gimnazială nr. 1, unde, de curând s-au descoperit mai multe probleme, inclusiv infiltrații serioase de apă în sala de sport, nu s-a respectat oferta, forța de muncă a lipsit, iar constructorul a intrat în divergențe cu proiectantul și a comunicat greu cu beneficiarul (n.r. Primăria Bistrița), a cerut suplimentări la care nu a adus justificare sau a făcut solicitări de plată folosind situații greșite sau incomplete.

Mai puteți citi:

VIDEO – Gabriel Lazany despre MIS Grup: „Să nu mă subaprecieze! Că dacă se leagă de Bistrița și de bistrițeni, va fi prăpăd!”

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.