17.7 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

Individul recalcitrant care a atacat o mașină de Poliție Locală i-a dat asistentei sociale prezente cu o piatră în cap

În urma raziei de astăzi de la blocurile sociale, o mașină a Poliției Locale a fost avariată, după ce un individ, locatar acolo a aruncat cu o piatră, care i-a spart luneta. Aceeași piatră a ajuns și în capul asistentei sociale din cadrul Primăriei Bistrița, care se afla în mașină la acel moment.

Incidentul s-a petrecut astăzi, în timpul raziei la care participau mai multe forțe de ordine, inclusiv Poliția Locală și asistenți sociali din cadrul Primăriei Bistrița. Unul dintre locatari a devenit recalcitrant și a atacat autospeciala Poliției Locale.

Aceasta a fost lovită cu o piatră, care i-a spart luneta și a ajuns tocmai în capul asistentului social, care se afla în autoturism. Totul ar fi pornit de la faptul că 5 minori, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, au fost luați din familie, întrucât părinții îi exploatau prin cerșetorie.

„Întrucât existau indicii că în imobil se aflau cinci minori pentru care erau emise dispoziții de instituire a unor măsuri de protecție specială, la acțiune s-au prezenat și reprezentanți ai DGASPC Bistrița-Năsăud, în vederea punerii în aplicare a acestor măsuri. Minorii au fost identificați și preluați, fiind ulterior plasați într-un centru de ocrotire. Pe parcursul retragerii echipelor, unul dintre locatari a manifestat un comportament violent, aruncând cu un obiect contondent  în autovehiculul Poliției Locale Bistrița. Lovitura a provocat spargerea lunetei și a rănit un inspector din cadrul Direcției de Asistență Socială, care a necesitat îngrijiri medicale și a primit certificat medico-legal cu 2 zile de îngrijiri”, au declarat pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții Poliției Locale.

Se pare că femeia rănită a depus deja plângere penală împotriva individului, care este rudă cu copiii preluați astăzi din familii. Totodată, Poliția Locală a municipiului Bistrița va depune o plângere penală pentru distrugere.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.