2 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

VIDEO: Săltat de mascați pentru că a furat cabluri de la instalațiile de siguranță feroviară

Un tânăr din Șieu Măgheruș ar putea ajunge după gratii. Acesta a fost surprins în timp ce transporta cabluri de la instalațiile de siguranță și dirijare trafic feroviar.

Mascații au luat pe sus un tânăr de 20 de ani din Șieu Măgheruș. Acesta ar fi tăiat cabluri de la instalațiile de siguranță și dirijare trafic feroviar. Apoi le-a pus într-un atelaj, ajutat de un alt prieten, cu intenția de a le transporta și valorifica.

Doar că cei doi au fost observați de alte persoane și au abandonat încărcătura.

Oamenii legii au intrat peste tânărul de 20 de ani și i-au percheziționat casa. Acum e reținut de polițiști și va ajunge în fața instanței de judecată pentru luarea unei măsuri preventive.

La data de 23 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Sărățel au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr 20 de ani din Șieu-Măgheruș, cercetat pentru furt calificat. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Totodată, pentru administrarea probelor în cadrul dosarului penal, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 2 septembrie a.c., tânărul de 20 de ani, împreună cu un altul, tot din comuna Șieu-Măgheruș, ar fi tăiat și secționat mai multe cabluri ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar din extravilanul localității Sărățel, la km CF 2+700 de metri. Ulterior, ar fi încercat să transporte cablurile cu un atelaj, însă au fost observați de alte persoane, astfel că le-au abandonat.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat ca fiind de peste 6.800 de lei.

Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Sărățel continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud” explică reprezentanții IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: