18.6 C
Bistrița
joi, iulie 23, 2026

VIDEO – Urmărire ca-n filme prin satul Șirioara, după ce un individ băut care a amenințat un agent a fugit de poliție

Liniștea satului Șirioara (comuna Șieu Odorhei) a fost tulburată noaptea trecută, când un individ a gonit pe o străduță a localității în încercarea de a fugi de poliție. Acesta era băut la volan, iar la semnalul polițiștilor, acesta nu doar că nu a oprit, ci l-a amenințat și pe unul din agenți.

Urmărirea ca în filme a avut loc aseară, în jurul orei 23:00 pe mai multe drumuri din județ. Acesta a fost reperat pe DJ 154, în localitatea Domnești, polițiștii făcându-i semn să oprească.

Bărbatul a refuzat să oprească și a început o urmărire ca în filme, care s-a întins pe 20 de kilometri. Șoferul a fost prins tocmai în satul Șirioara, unde a luat-o pe o străduță înfundată și n-a mai putut continua drumul din cauza terenului accidentat.

Individul nu doar că băuse înainte de a se urca la volan, ci l-a amenințat și pe unul dintre polițiștii care încercau să-l prindă:

„A fost identificat ca fiind un bărbat, de 37 de ani, din Bistrița, iar, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei. Pe parcursul verificărilor efectuate, bărbatul de 37 de ani a manifestat un comportament agresiv, amenințându-l pe unul dintre polițiști, precum și pe familia acestuia”, informează IPJ BN.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și cel mai probabil va fi arestat prevetiv pentru 30 de zile. Este cercetat, printre altele, și pentru ultraj. Se pare că acesta mai are antecedente penale, inclusiv fapte de violență și infracțiuni rutiere.

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: