17.1 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Noapte cu peripeții, pe strada Soarelui din Bistrița: rupt de beat, a intrat cu mașina într-un cap de pod!

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, în urma producerii unui accident rutier, fără victime, pe strada Soarelui din Bistrița. Șoferul, rupt de beat, a intrat cu mașina într-un cap de pod, aflat pe sensul său de deplasare.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 48 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul său de deplasare.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru
a-i fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei”, conform IPJ BN.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: