35.7 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

DEZASTRU în casele de tip familial de la Protecția Copilului: alimente insuficiente, copii care nu merg la școală sau lenjerii murdare

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud a luat la puricat 8 case de tip familial pentru copiii instituționalizați din cadrul DGASPC. Se pare că printre nereguli s-ar fi găsit alimente insuficiente, lenjerii de par murdare, copii murdari și neșcolarizați.

AJPIS a verificat  8 case de tip familial, dar și patru centre rezidențiale de stat și private pentru persoane vârstnice, un centru rezidențial de reabilitare sau un centru social de asistență comunitară.

Instituția de control a descoperit numeroase nereguli, dispunând 37 de măsuri de remediere. Printre măsurile impuse s-au numărat reevaluarea situației copiilor care au solicitat transferul către alte centre rezidențiale, dar și asigurarea stocului minim de alimente și apă pentru o perioadă de 48 de ore pentru fiecare beneficiar, semn că alimentele găsite în casele de tip familial nu erau suficiente.

De asemenea au fost găsiți copii care nu mergeau la școală, dar și copii murdari și lenjerii de pat neigienizate.

„Realizarea demersurilor necesare pentru înscrierea beneficiarilor neșcolarizați într-o formă de învățământ, în termen de maximul 7 zile de la admitere. Efectuarea activităților de îngrijire corespunzătoare și toaletarea zilnică a tuturor beneficiarilor care nu se pot îngriji singuri, conform programului zilnic, săptămânal și periodic stabilit. Efectuarea curățeniei și a igienizării lenjeriilor de pat, a păturilor și obiectelor de cazarmament conform programului zilnic, săptămânal și periodic stabilit precum și schimbarea acestora ori de câte ori este nevoie”, precizează AJPIS BN, într-un comunicat de presă.

Printre recomandările AJPIS se numără și organizarea activităților de preparare și servire a meselor cu implicarea directă a copiilor, în scopul dezvoltării deprinderilor de viață independentă și a promovării unei alimentații sănătoase. Se recomandă și întocmirea unui meniu de alimentație pe baza recomandărilor medicului nutriționist sau a asistentului dietetician.

„Verificarea conținutului cutiei pentru sesizări și reclamații săptămânal de către conducătorul centrului, în prezența a doi beneficiari și înregistrarea pe loc în registrul de evidență a sesizărilor/reclamațiilor cu dată și număr. Instruirea și consemnarea în registrul de evidență privind perfecționarea continuă a personalului, a persoanelor desemnate pentru completarea fișei pentru notificarea incidentelor deosebite petrecute în procesul de furnizare a serviciilor”, completează reprezentanții AJPIS BN.

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: