21.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

Aproape 100 de bistrițeni monitorizați cu brățară electronică, în primele 10 luni ale anului 2025

Persoanele care primesc o măsură preventivă din partea judecătorului, primesc pe deasupra și o brățară electronică. Aceasta ajută la monitorizarea acestora pentru a vedea dacă încalcă măsurtle dispuse. În primele 10 luni ale anului 2025, aproape 100 de bistrițeni au fost monitorizați cu brățări.

Din 2021 a început implementarea, la nivel național, de monitorizare cu brățări electronice. În județul nostru s-a implementat din noiembrie 2024.

Brățările de monitorizare se folosesc pentru cei care primesc măsuri preventive: control judiciar, arest la domiciliu sau ordine de protecție.

În primele 10 luni ale acestui an, aproape 100 de bistrițeni au fost monitorizați cu o astfel de brățară.

În primele 10 luni ale anului 2025, la nivelul S.I.M.E. au fost monitorizate electronic 95 de persoane. Din totalul acestora, 27 au fost pentru ordine de protecție și 8 ordine de protecție provizorii, 23 pentru persoane plasate sub control judiciar și 37 pentru măsura arestului la domiciliu” a explicat comisar șef Mihai Ovidiu Lupșa, șeful IPJ BN.

Bineînțeles, unii au încercat să fentezxe legea, chiar cu brățările prinse de picor.

În primele 10 luni ale anului 2025, ca urmare a alertelor generate, au fost realizate 145 de intervenții în cadrul cărora au fost constatate 7 infracțiuni:

  • două de evadare
  • două de încălcare Ordin de Protecție
  • o distrugere dispozitiv electronic
  • un refuz de a purta dispozitivul” a mai explicat șeful IPJ BN.

Conform statisticilor IPJ BN, numărul ordinelor de protecție din cauza violenței domestice au scăzut cu 50 față de anul trecut. Dintre cele emise de polițiști, peste 90 la sută au primit continuitate de la un judecător.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.