21.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

FOTO: Filmul etnografic despre fierarul Dumitru Trif, proiectat în avanpremieră la Căminul cultural din Șieuț

Filmul documentar realizat de dr. Smaranda Mureșan și Cristian Vrăzmaș a fost vizionat recent, într-o proiecție de gală, la Căminul cultural din Șieuț. Cu același prilej a fost vernisată și o expoziție de fotografii surprinse în timpul vizitelor de documentare ale celor doi realizatori de la Centrul Județean pentru Cultură BN.

Evenimentele s-au desfășurat cu prilejul decernării titlului onorific Tezaur Uman Viu pentru fierarul Dumitru Trif din Șieuț. Despre acest eveniment puteți reciti AICI.

La ceremonie au vorbit preotul paroh Ștefan Pralea, primarul comunei Șieuț, Mihai Gh. Ivan, și Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură.

Acesta l-a felicitat pe Dumitru Trif, dezvăluind și câteva aspecte tehnice care au precedat demersul instituției. Alexandru Pugna a subliniat că oamenii din Șieuț sunt gospodari harnici și păstrători de tradiții, care își asumă valorificarea culturii locale.

Dr. Smaranda Mureșan, etnolog și cercetător științific la CJC BN, cetățean de onoare al comunei Șieuț, a reamintit că rolul unui cercetător este acela de a identifica și promova oamenii valoroși ai satelor și de a-i așeza la loc de cinste.

Momentele emoționante au continuat și la Căminul Cultural. Acolo a avut loc avanpremiera filmului documentar etnografic Dumitru Trif, fierarul din Șieuț.

Pe lângă proiecția filmului, cei prezenți s-au putut bucura și de o expoziție de fotografie cu imagini inedite surprinse în timpul filmărilor de Salomea Vrăzmaș. La eveniment au participat numeroși săteni, dar și ucenicii meșterului fierar sau protagoniștii documentarului. Ne-am bucurat și de invitați de onoare, precum Gheorghe Cobuț, meșter fierar și cojocar din satul Tureac.

Înainte de difuzarea filmului, a fost evocată personalitatea marcantă a învățătorului Nătuț Pantea.

El este cel căruia i se datorează, în mare parte, demersul de punere în valoare a calităților meșterului fierar Dumitru Trif.

Tot lui îi datorăm și primele încercări de valorificare a fierăritului și tradițiilor din Șieuț. Era cunoscut în zonă drept un mare pasionat de cai. Îi mulțumim pentru moștenirea culturală fără seamăn lăsată Șieuțului. A fost o zi de mare intensitate, cu multe emoții, dar luminoasă și plină de bucurie pentru locuitorii din Șieuț”, a mărturisit dr. Smaranda Mureșan.

Photo credit @ Salomea Vrăzmaș

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.