În 1570, în cetatea Bistriței funcționa un regulament care interzicea vânzarea proprietăților fără acordul celor din Sfatul orașului. Era, totodată, interzis să construiești clădiri fără aprobarea autorităților. Biroul de Stadthannen (villicus) a apărut la Bistrița în jurul anului 1720. Era responsabil de probleme economice urbane și de menținerea ordinii publice în construcții – ziduri, porți, drumuri, poduri, fântâni, izvoare, păduri, fânețe, vii și livezi.
Tot acest birou se ocupa și de zonele suburbane – precizează istoricul Corneliu Gaiu, în volumul Arhitecți, constructori și artizani în Bistrița.
Acesta avea de administrat sistemul de construcții, dar și de îngrijit proprietățile și casele orașului. Avea responsabilități referitoare la turnurile, digurile, iazurile, morile, podurile și drumurile de țară pe care trebuia să le păstreze în stare bună. Nici o acțiune însă nu se întâmpla fără informarea și aprobarea prealabilă a judelui.
Magistrații nu permiteau atunci ridicarea unei construcții care depășea valoarea de 10 florini fără achitarea unei taxe.
În documentul Instruction fur Stadthannen aus dem Jahre 1771 se făcea referire la regulamentele funciare din 1713.
În ianuarie 1792 la Bistrița exista un post de Stadtingenieur – pe lângă magistratul orașului. Era plătit cu 1000 de florini anual. Trebuia să dețină diplomă de inginer și să cunoască bine germană și maghiară.
Despre sistematizarea orașului și pavarea străzilor se discuta la Bistrița încă din 1867. Reprezentanții orașului au pus la punct un plan, însă l-au abandonat temporar, din lipsa fondurilor. A fost reluat în 1887, odată cu primele demersuri pentru edificarea unui sistem de canalizare. A fost implementat mai întâi în orașul vechi, urmând să fie extins și în suburbii.
Concomitent, s-a elaborat și un program de sistematizare generală a localității. Acesta a vizat alinierea străzilor și organizarea coerentă a țesutului urban.
În 1891 a fost adoptat planul lui Friederich Weingartner, care presupunea în principal înlocuirea podelelor și a pragurilor putrezite, precum și așezarea coloanelor pe fundații de piatră.
Între 1892 și 1894 s-a realizat o amplă lucrare cadastrală. S-au stabilit amplasamentele viitoarelor construcții. S-au trasat noi artere de circulație și au fost configurate rețelele de apă și canalizare.
Statutele de Construcție din 1888, 1913 și 1935 au reglementat activitatea edilitară și au oferit cadrul juridic pentru evoluția urbanistică a Bistriței. Acestea se refereau atât la construcțiile din intravilanul istoric, cât și la cele din zonele de extindere urbană.
S-au stabilit norme pentru parcelări, construcții noi și extinderi. Era necesară autorizația de construire inclusiv pentru „modificările aduse construcțiilor existente prin care se schimbă aspectul, stabilitatea sau condițiile de locuit”.
Pentru obținerea autorizației, erau solicitate câteva documente specifice: plan de situație, secțiuni și fațade. Toate trebuiau să fie realizate la scară și „cotate precis și corect”.
Planurile puteau fi respinse de autoritatea de construcție, dacă „stricau aspectul frumos al străzii, uliței sau pieței” sau dacă nu respectau reglementările legale.
Foto @ AlexandruRosu.ro
Sursa @ „Arhitecți, constructori și artizani în Bistrița” de Corneliu Gaiu
De intrebat daca la acea data o familie care cerea o Autorizatie de Construire o primea abia dupa 18 ani.
Nu de alta ,dar sunt singurul bistritean din urbea asta care asa a patit cu toate avizele la zi si cu banii platiti inclusiv pentru eliberarea acelei Autorizatii de pomina.
Specialistii din Primarie atata de buni sunt incat s-au pierdut in a intelege tocmai actele mele si CF-ul facut de sasi in vremea aceea.
Despre ce vorbim ?
Despre harnicie si pricepere in vremurile trecute si despre prostie, aroganta si nepasare in prezent.
Nepasare fata de cetateni a statului mafiot.