4.5 C
Bistrița
vineri, ianuarie 30, 2026

”Zona Dragoș Vodă, focar de infecție, alcool și de droguri” – susțin consilierii locali. CE măsuri se vor lua:

Consilierii locali au dezbătut în ultima ședință situația din zona Dragoș Vodă. ”E un focar de infecție, alcool și droguri” au susținut aceștia. CE măsuri se vor lua:

În cadrul ultimei ședințe de consiliu local, consilierii au dezbătut problema din cartierul Dragoș Vodă.

Aceștia au subliniat faptul că există tot mai multe persoane care consumă și care au devenit un pericol pentru cei din jur.

Legat de problema străzii Dragoș Vodă și a drogurilor pe care nu le mai putem ascunde. Ridic problema din poziția de contribuabil și locuitor al acelei străzi. Nu este în regulă! Sunt foarte mulți tineri drogați și locatarii nu mai știu ce să facă cu ei. Ultima dată am chemat SMURD-ul. Dar nu e o soluție!

Am avut situații când au intrat în magazin și mi-au amenințat angajații. Dar același lucru îl fac și pe stradă. Respectivul s-a pus pe stradă, în mijlocul străzii și a blocat circulația. Părintele lui l-a internat de câteva ori, dar a reușit să fugă.

Oamenii acuză că sunt foarte mulți care vând droguri acolo și nu știu unde să anunțe. Situația este gravă și am văzut și acum, la nivel național. Consider că poliția locală sau județeană, sau vreo instituție, trebuie să intervină să facă ceva colo, să se știe că există o autoritate. Altfel vom avea surprize urâte în viitorul apropiat” a explicat Georgeta Dobraniș.

Un alt consilier a ridicat problema chioșcurilor din zonă și a subliniat că acel cartier e un focar de infecție.

Legat de strada Dragoș Vodă, dacă ne uităm pe capăt, spre calea ferată, sunt chioșcurile respective. Cine are chirie, ce se întâmplă acolo? Au autorizație? Pentru că acolo se adună, în mare parte, aceste persoane care consumă alcool și așa mai departe. Deci acolo cred că e problema. Și ar trebui să mai găsim o soluție: un parc pentru copii, o trecere la nivel cu cale ferată. Să facem ceva acolo pentru că acum, acolo un focar de infecție, de alcool și de droguri, și de tot ce se poate pe lume” a intervenit consilierul  Vaida Adrian Ioan.

Un consilier a propus o metodă de rezolvare a problemei, văzută în Statele Unite ale Americii.

Legat de Dragoș Vodă, am văzut în Statele Unite o strategie de a rezolva concentrările astea unde există mult trafic de droguri și multă criminalitate. Au pus o patrulă de poliție, o mașină de poliție 24 din 24 de ore, care stau acolo. Cu girofaruri pornite, cu tot Dumnezeul, și nu e așa comod. Rezultatele au fost fenomenale. Au avut ca rezultate scăderea traficului și a infracționalității cu 20- 25%, doar prin această acțiune simplă. Au scos toți polițiștii din birouri, pentru câteva luni, i-au pus acolo, iar după aceea au lăsat pe cetățeni să sune și să spună dacă se mai întâmplă ceva” a intervenit Cristean Munthiu.

Primarul Bistriței a promis că se va ocupa de problemă.

Am reținut problema. Vom face o adresă către poliție județeană, pentru că Poliția Locală nu are atribuții în acest sens. Dar coroborat cu ceea ce a spus domnul consilier Vaida și cu domnul consilier Munthiu, putem lua în considerare și existența unei patrule de poliție care să patruleze mai des în perimetru.

Și voi verifica la Direcția Patrimoniu dacă chioșcurile respective sunt pe domeniul public sau sunt proprietate privată” a promis Gabriel Lazany.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: