24.1 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

Primăria Bistrița evaluează anul acesta fostul cazino. Primarul Gabriel Lazany nu renunță la proiect

Potrivit primarului Gabriel Lazany, anul acesta în bugetul municipiului va fi prevăzută suma necesară expertizării și evaluării clădirii fostului cazino. Edilul spune că nu renunță la proiectul care prevede amenajarea unei parcări cu parc deasupra, în locul fostului cazino, proiect pe care l-a anunțat prima dată în campania electorală.

În zona Eminescu ar urma să fie amenajată unul dintre cele mai generoase parcuri destinate relaxării din municipiu, dar și cea mai mare parcare supraetajată. Este proiectul de campanie al primarului Gabriel Lazany, care spune că nu renunță la proiect, pe care îl consideră foarte important pentru oraș:

„Acela e un proiect important și cu siguranță se va face. Acela trebuie făcut, Bistrița are nevoie de o zonă care să asigure necesarul de locuri de parcare pentru zona centrală”, a declarat primarul Gabriel Lazany, prezent la Bistrițeanul Live.

Potrivit acestuia, anul în curs vor fi prevăzuți banii necesari pentru expertizarea și evaluarea clădirii, urmând ca mai apoi să fie prevăzute sumele pentru exproprierea imobilului.

Imobilul va fi demolat pentru a face loc acestui proiect. Primăria Bistrița deja deține o treime din imobil, Consiliul Județean transferând către municipalitate ce deținea acolo.

Emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. De acord cu Primarul insa il rog sa salveze si fosta BIBLIOTECA JUD. de pe str. Garii.
    Cumparata sau expropriata .
    Mai intai impozitata cu 500% pentru rele tratamente cauzate de actualii proprietari care nu iubesc Bistrita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...