16.8 C
Bistrița
miercuri, august 26, 2026

Ce solicită ministrul Sănătății managerilor de spitale după ce un medic bistrițean a fost lovit la CPU Borșa

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat ieri seară, în legătură cu agresiunea pe care a suferit-o un medica de la Bistrița, aflat de gardă în Borșa. Acesta a transmis o solicitare publică tuturor managerilor de spitale din România:

Este profund îngrijorător că în anul 2026, în România, personalul medical este agresat fizic, în timp ce își desfășoară activitatea și salvează vieți. Transmit un mesaj extrem de ferm: violența împotriva personalului medical nu va fi tolerată. Niciodată!

Cei care ridică mâna asupra unui medic sau asupra unui asistent atacă, de fapt, siguranța întregului sistem și șansa la viață a pacienților”, a avertizat ministrul Sănătății, Alexandru Robogete.

Dreptatea nu se face cu pumnul în salon. Nu se face atacând pe cel care îți salvează viața ție sau aproapelui tău.

Siguranța personalului medical este o prioritate pentru mine, ca ministru al Sănătății. Îi înțeleg, le cunosc presiunea, știu în ce condiții muncesc și nu voi accepta ca, pe lângă epuizare și responsabilitate uriașă, să fie expuși și violenței fizice.

Solicit public tuturor managerilor unităților sanitare:

  • să convoace de urgență serviciile interne de protecție și firmele de securitate care asigură paza spitalelor, pentru a stabili reguli clare și proceduri actualizate de intervenție;
  • să reevalueze circuitele de acces și măsurile de control;
  • să afișeze foarte clar, la vedere, programul de vizită și regulile aplicabile aparținătorilor.

Spitalul nu este gară. Aparținătorii nu se pot plimba prin secții după bunul plac”, a mai precizat ministrul Sănătății.

Acesta a reamintit că fiecare secție are un program de vizită care trebuie respectat. Totodată, ministrul Sănătății a făcut apel la toți cetățenii să înțeleagă că disciplina în spital înseamnă siguranță pentru toți.

Ministrul consideră că trebuie pus mai mult preț pe informare, educație și responsabilitate publică. „Tensiunea, frustrarea sau teama nu pot justifica violența. Dimpotrivă, ele trebuie gestionate prin dialog și încredere în echipele medicale. 

Cine agresează cadrele medicale va răspunde în fața legii. Sistemul de sănătate trebuie să fie un spațiu al grijii și al siguranței, nu al fricii”, a concluzionat ministrul Sănătății, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Despre agresiunea asupra medicului din Bistrița puteți reciti detalii mai jos:

EXCLUSIV: Medicul bistrițean lovit cu pumnul în față, la Borșa: „Până acum au fost fenomele de bullying și agresiuni verbale, uite că s-a trecut la pasul următor”

GRAV – Un medic de la Spitalul din Bistrița a primit un pumn în față în timp ce resuscita o femeie, la spitalul din Borșa

Departamentul pentru Situații de Urgență: „Lovirea unui medic în timpul resuscitării unui pacient reprezintă un act de o gravitate extremă!”

Șeful UPU-SMURD – Dr. Tiberiu Tudor reacționează la agresarea colegului său: „Această situație nu poate deveni o normalitate! Este total greșit!”

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: