15.5 C
Bistrița
duminică, mai 24, 2026

EXCLUSIV: Medicul bistrițean lovit cu pumnul în față, la Borșa: „Până acum au fost fenomele de bullying și agresiuni verbale, uite că s-a trecut la pasul următor”

Bistrițeanul.ro a reușit să ia legătura cu medicul de la Bistrița, care aseară a fost agresat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Recuperare Borșa. Acesta spune că a mai avut parte de astfel de episoade, însă nu la nivel de agresiune fizică.

Incidentul violent s-a produs la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului de Recuperare Borșa, aseară. Un medic care profesează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, dar care face gărzi și la Borșa, a fost agresat chiar în timp ce resuscita o pacientă.

O femeie a fost adusă în stop cardio-respirator în CPU Borșa, iar personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare. Aparținătorii femeii au ajuns la spital, iar ginerele pacientei a vrut să intre în sala în care i se aplicau acesteia manevrele de resuscitare.

Cum a fost refuzat, acesta și-a ieșit din minți, a intrat în sală și l-a lovit cu pumnul în față pe medic. Acesta a căzut jos, iar ochelarii i-au fost distruși. Imediat după incident, personalul medical a sunat la 112, iar medicul și-a întrerupt garda.

Un alt medic a fost chemat de acasă. Colegii medicului au continuat manevrele de resuscitare aplicate femeii, însă, din păcate aceasta nu a mai putut fi salvată.

Reporterii Bistrițeanul.ro au reușit să ia legătura cu medicul în cauză, care  nu a vrut să comenteze prea multe pe marginea incidentului – „Deocamdată eu îmi fac treaba, avem hârtii de făcut, lucrurile se desfășoară conform protocoalelor”, a precizat acesta.

Întrebat dacă a mai avut parte de astfel de incidente în cariera sa, medicul a precizat:

„Nu este vorba despre Borșa, este vorba despre atitudinea față de actul medical. Se putea întâmpla la Bistrița, se putea întâmpla oriunde, în orice alt spital, pentru că lumea a început să devină tot mai agresivă cu noi doctorii. Din păcate, asta am observat că presiunea emoțională exercitată asupra noastră e tot mai mare. Dacă până acum au fost fenomene de bullying mai mult, agresiuni verbale și emoționale, uite că s-a trecut la pasul următor. Am mai avut parte de ceva asemanator, dar chiar la nivelul acesta nu”, a declarat medicul pentru Bistrițeanul.ro.

Medicul ne-a asigurat că este okey fizic după incidentul violent, despre care a spus că „spune ceva despre sistem”.

Mai puteți citi pe acest subiect:

GRAV – Un medic de la Spitalul din Bistrița a primit un pumn în față în timp ce resuscita o femeie, la spitalul din Borșa

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.