4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Borșanul care l-a lovit cu pumnul în față pe medicul bistrițean a fost arestat preventiv! A contestat imediat măsura preventivă

Bărbatul din Borșa care l-a lovit vineri seara cu pumnul în față pe medicul din Bistrița chiar în timp ce acesta efectua manevre de resuscitare a fost arestat preventiv. Acesta a contestat imediat măsura impusă de Judecătoria Vișeu de Sus.

Potrivit vasiledale.ro, borșanul care l-a lovit pe medicul din Bistrița weekendul trecut chiar în timp ce-i resuscita soacra, a fost arestat preventiv. Acesta fusese reținut pentru 24 de ore duminică, după ce l-a așteptat pe medic în parcarea spitalului, lângă mașina sa.

Ieri, imediat după ce Judecătoria Vișeu de Sus s-a pronunțat, borșanul a contestat măsura arestării preventive.

Potrivit sentinței, bărbatul este cercetat pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cel mai probabil, la cele două acuzații se va adăuga și „loviri și alte violențe”, când medicul va depune plângere penală împotriva agresorului său.

Vă reamintim că vineri seara, un bărbat l-a lovit pe un medic cu pumnul în față, la Spitalul de Recuperare Borșa, chiar în timp ce doctorul efectua manevre de resuscitare.

În urma loviturii, medicul a căzut, iar ochelarii i-au fost distruși. Echipa medicală, bulversată de cele întâmplate, s-ar fi oprit din manevrele de resuscitare aplicate femeii. În cele din urmă, aceasta a fost declarată decedată.

Ulterior, după două zile, individul l-a așteptat pe medic să iasă din gardă în curtea spitalului. Speriat, medicul s-a întors în spital și a fost apelat serviciul 112, iar polițiștii l-au luat pe sus pe bărbat.

Mai puteți citi pe acest subiect:

EXCLUSIV: Medicul bistrițean lovit cu pumnul în față, la Borșa: „Până acum au fost fenomele de bullying și agresiuni verbale, uite că s-a trecut la pasul următor”

Agresorul medicului de la Borșa – imobilizat și scos afară din spital de fiul pacientei: „Medicul îmi resuscitează mama și tu ai lovit medicul!”

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: