16.4 C
Bistrița
marți, septembrie 8, 2026

VIDEO: Mămicile din Bistrița, terorizate de aurolaci!

Mai multe mămici din Bistrița se plâng pe Facebook că se tem să mai iasă cu copiii la plimbare în plină zi din cauza celor care se droghează prin parcuri și pe străzi. Ele cer ca administrația municipiului să ia măsuri până nu se întâmplă o nenorocire.

Cu frica în sân – așa ies pe stradă mămicile bistrițene. Chiar dacă Poliția Locală a fost sesizată de mai multe ori în legătură cu persoanele care se droghează prin parcuri și pe străzi, autoritățile nu au reușit să stopeze fenomenul, iar aurolacii sunt tot mai mulți pe zi ce trece. O mămică a filmat o persoană care consuma prenadez într-un loc de joacă pentru copii:

„Astăzi în Bistrița – un fenomen ce trebuie eradicat!

Cu ce curaj să mai stea mamicile cu ai lor copilași în parcurile de joacă dacă ele sunt asediate de astfel de personaje?

În prezent nu există nicio lege în baza căreia să îi poată obliga la o internare într-un spital de boli psihice pt. tratament ( că e clară treaba că normali nu sunt câtă vreme se droghează), apoi reintegrare socială ?

Reprezentanții poliției locale au afirmat astăzi că individul din imagini este extrem de periculos și că a atacat și agresat femei în repetate rânduri, dar cu toate acestea mișună bine mersi pe străzile orașului terorizând când pe unii, când pe alții???

Ce facem? Stăm cu mâna în buzunar?”, a scris aceasta aseară pe Facebook.

Video, AICI

O altă mămică este în asentimentul ei: Domnule primar, domnilor viceprimari și consilieri, vă rog să faceți ceva în privința celor care trag prenadez din pungi. E plin orașul de ei. Sunt de toate vârstele. Și ieri și azi, în părculețul de la Lama am văzut doi tineri și o femeie care abia se mai țineau pe picioare. Murdari și drogați. Azi i-am văzut intrând într-un magazin să își cumpere noi doze. Pe un alt tânăr, bine îmbrăcat, l-am vazut ieri căutând prin gunoaie pe strada Tudor Vladimirescu. Azi, însoțit de alți doi tineri, tot bine îmbrăcați, tânărul abia se ținea pe picioare la Lama. Un alt tânăr, mereu cu o glugă pe cap, își cumpără frecvent prenadez de la un magazin de la Lama și trage din pungă chiar lângă. Eu una mă tem de ei. Ca mine sunt multe alte persoane. Tot aud de la conducerea Poliției Locale că nu se poate face nimic în privința lor. Vă rog, ajutați acești oameni care își fac singuri rău. Și ajutați-ne pe noi, cei care ne temem de ei, până nu se întâmplă vreo nenorocire. Interziceți vânzarea acestui produs!!!”.

Bistrița a devenit un loc preferat de aceste persoane, dar și de cerșetorii care își fac veacul chiar în centrul orașului.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: