20.1 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

FOTO/VIDEO – BISTRIȚA: A dat foc ierbii uscate, lângă niște case, și…a plecat!

Un moment de inconștiență putea costa scump ieri, într-o zonă de case din Bistrița. Polițiștii locali au fost alertați prin Dispecerat că cineva a dat foc ierbii uscate pe un teren din oraș și, pur și simplu, a plecat de acolo.

A lăsat flăcările nesupravegheate, „în voia vântului”, chiar lângă locuințele oamenilor. Într-o zi cu vânt, un astfel de gest este foarte periculos; focul se poate extinde la case în câteva secunde”, spun cei de la Poliția Locală Bistrița.

Persoana responsabilă a fost găsită repede și sancționată cu o amendă în valoare de 500 de lei.

Intervenția colegilor de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență-municipiul Bistrița a oprit extinderea flăcărilor spre proprietățile din vecinătate, evitând o posibilă tragedie.

Reamintim că arderea resturilor vegetale este interzisă și extrem de periculoasă. Un moment de neatenție sau un gest nesăbuit poate distruge, în doar câteva secunde, munca de o viață a celor din jur”, a mai completat sursa citată.

Orice incident similar trebuie sesizat la Dispeceratul Poliției Locale sau la numărul unic de urgență 112 – atrage atenția Poliția Locală Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: