12.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 17, 2026

VIDEO – SCANDALOS: Lemnul de la foișoarele din parcul din Viișoara, folosit pentru …grătare

Primarul Gabriel Lazany a fost în această dimineață în inspecție în parcul din Viișoara. ”Parcul arată, per ansamblu, bine. Nu mai rupeți lemne din foișoare și din bănci ca să faceți foc pentru grătare!” a transmis acesta.

În Viișoara, pe malul râului Bistrița, există un parc cu locuri de joacă pentru copii, aparate pentru sport, loc pentru grătare, teren de sport, grupuri sanitare și foișoare.

În această dimineață, primarul Gabriel Lazany a fost în control, în zonă.

În Viișoara există un parc frumos pe care cei din zonă îl pot folosi pentru grătare, pentru a petrece timp frumos cu familia.

Noi am reparat de trei ori deja foișoarele de aici. Și vreau să vă spun că foișoarele astea din lemn nu-s făcute ca să luați lemnul și să îl folosiți la grătare, pentru foc. Nici băncile!

Cred că putem trăi în condiții normale și să ne aducem două- trei lemne sau cărbuni pentru a face foc la grătar!” a fost mesajul transmis de primarul Gabriel Lazany.

Acesta a subliniat faptul că parcul arată, per ansamblu, bine. Dar vor mai face reparații necesare.

Unii au plăcerea de a distruge. Până de Paști, vom face o revizie integrală a parcului. Vă rog să vă bucurați de el așa cum este. Nu îl distrugeți, că dacă îl distrugeți, trebuie reparat. Iar reparațiile se fac din banii de taxe și impozite ale bistrițenilor. Iar acei bani ar fi bine să îi putem folosi pentru a aduce plus valoare, nu pentru a tot repara!” a fost concluzia primarului Bistriței.

Despre parcul de promenadă din Viișoara, Bistrițeanul.ro a mai scris aici:

FOTO/VIDEO- Frumosul parc de promenadă din Viișoara, uitat și lăsat de izbeliște la o lună de la inaugurare!

FOTO/VIDEO: Parcul din Viișoara, fără oameni, dar plin de gunoaie

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Domnule Primar LAZANY.
    Dupa dezastrele facute de Ocolul Silvic Municipal in padurile Bistritei se putea aduce la aceste foisoare tri robe de lemn crepat fix pentru gratare.
    Eu ce sa mai zic, decat ca Primaria mereu este prinsa pe picior gresit.
    Nu aveti nici cu cine sa va consultati, cautati atunci un ECOLOGIST .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...