29.2 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

Nicolae Moldovan: „Avem finanțare!” – 9 milioane de euro pentru infrastructura Becleanului

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat că a fost semnat zilele acestea contractul de finanțare la ADR Nord-Vest pentru un proiect important: construcția pasajului subteran sub calea ferată pe DJ 172, o investiție în valoare de 9 milioane de euro.

„Oricât ai munci până atunci ești mereu sub presiunea finanțării: să nu ai finanțare pentru a materializa efectiv proiectul. Toate proiectele derulate până acum în Beclean au cunoscut și această presiune.

Dar am găsit mereu soluții de finanțare și susținerea autorităților partenere. Și la noi acasă, fiecare am mai avea ceva de făcut…Adesea nu avem cu ce, din păcate”, spune primarul orașului Beclean.

Nicolae Moldovan a mai precizat că zilele trecute a fost semnat la ADR Nord-Vest contractul de finanțare, în valoare de 9 milioane euro, pentru construcția pasajului subteran cu CFR pe DJ 172.

Astfel, se va circula mai fluent și mai sigur pe acel segment.

Nu trebuie însă uitat și pasajul suprateran peste calea ferată (primul în execuție)… Prin aceste două pasaje rutiere suntem iată foarte aproape de o mare realizare administrativă: Becleanul să-și poată finanța tronsonul din drumul rapid Dej-Beclean devenind astfel un important nod rutier.

Cred că sunt vești bune în această perioadă grea pentru toți. Dar și sfântă la propriu fiindcă pentru unii dintre noi vine duminică Paștile, iar pentru alții Duminica Floriilor. Să le petrecem cu sănătate și încredere! Și cu bucurie… Eu asta vă doresc”, a mai completat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.