20.2 C
Bistrița
vineri, iulie 3, 2026

Fan Courier a renunțat la recepția pentru clienți de la Bistrița. Cum se schimbă întreg sistemul:

Începând de ieri, recepția pentru clienți din Bistrița al firmei de curierat Fan Courier nu mai este disponibilă. Bistrițenii care vor să trimită colete sau urmau să ridice colete primite de la sediu sunt îndrumați spre curieri.

Fan Courier a închis începând de ieri nu mai puțin de 37 de recepții pentru clienți din toată țara, inclusiv din orașe mari precum Cluj-Napoca, Hunedoara, Alba Iulia, Pitești, Curtea de Argeș.

Printre orașele care au rămas fără recepții pentru clienți s-a numărat și Bistrița. Sediul de pe strada Subcetate a fost închis ieri, bistrițenii care urmau să ridice colete de la sediu sau care voiau să trimită pachete în țară, fiind îndrumați spre curieri.

Aceștia vor fi contactați de curieri în maxim două zile. Prin intermediul acestora, bistrițenii vor intra în posesia pachetelor sau vor trimite coletele. Cei care vor dori să trimită colete vor putea apela la curieri prin intermediul aplicației sau a numerelor de telefon afișate pe site-ul oficial.

Firma de curierat a luat această decizie, întrucât în ultimii ani, tot mai mulți români au optat pentru livrarea la domiciliu sau la FANbox-uri.

Faptul că este un an greu pentru firmele de curierat a fost confirmat și de Felix Pătrășcanu, fondatorul Fan Courier care a spus că trăiește cel mai urât început de an din aproape trei decenii de activitate, din cauza incertitudinii din piață:

„E un an atipic în toată istoria noastră de 27 de ani. Nu se aseamănă cu nimic din ce a fost. Am mers foarte mulți ani pe consum, ca economie, și în momentul de față lucrurile au luat-o puțin în jos. E un punct de inflexiune”, a declarat Felix Pătrășcanu, la un eveniment al Ford România Services, citat de ZF.ro.

Printre presiunile pe firmele de curierat se numără și costul tot mai mare al combustibilului, fiind avantajați cei care au investit în mașini electrice. La Bistrița, 80% dintre mașini sunt electrice, iar anul acesta, FAN Courier va ajunge la 100%.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.