19 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Se bat pe locuri, dar nu reușesc să treacă de examen! Cum a ajuns Spitalul Județean de Urgență Bistrița într-o continuă căutare de asistenți

Anul trecut, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a scos la concurs 122 de posturi de asistent medical. Dintre acestea, doar 88 au fost ocupate, iar din ce 88 care au reușit să treacă de probele de concurs și au fost angajați, 9 au renunțat.

Spitalul Clinic Județean de Urgență a scos la concurs 65 de posturi de asistent medical generalist debutant. Dintre acestea, 27 de posturi sunt dedicate noii clădiri a spitalului, iar 38 de posturi sunt vacante, neocupate de aproximativ un an, potrivit purtătorului de cuvânt a unității medicale, Camelia Strungari.

De ce sunt atât de multe posturi neocupate în condițiile în care, la fiecare concurs e bătaie pe locuri? Datele concursului organizat anul trecut ne spun și cum s-a ajuns la această situație:

„La concursul de anul trecut, când au fost scoase la concurs 122 posturi de asistent medical, au promovat concursul 88 de candidați, din care s-au înregistrat 9 renunțări/demisii”, a explicat Camelia Strungari.

Practic, din cei 88 care au reușit să treacă de probele examenului, 9 au renunțat ulterior: fie au fost contraofertați de actualii angajatori, fie au considerat job-ul prea dificil sau solicitant.

Modalitatea de susținere a concursurilor, precum și probele au fost modificate în urmă cu doi ani. Începând de atunci, concursurile sunt filmate, iar asistenții care vor să se angajeze la spital trebuie să dea o probă de lucru pe calculator, dar și să susțină un interviu cu un psiholog, în urma căruia i se face un profil psihologic.

Tot atunci a fost introdus dosarul profesional, care puncta inclusiv experiența în domeniu, dar și prezența sau absența Bacalaureatului sau voluntariatul.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.