12.4 C
Bistrița
marți, septembrie 8, 2026

FOTO: Ziua Eroilor, celebrată la Bistrița

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului – o zi de sărbătoare națională bisericească, consacrată, totodată, și Eroilor: în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și străinătate s-a făcut ieri pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea țării și întregirea neamului, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

Evanghelistul Luca povestește că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei, înălțându-se la cer (Luca 24,50-51). După această sărbătoare oamenii nu se mai salută, conform tradiției cu „Hristos a Înviat!”, în unele locuri folosindu-se, în schimb, „Hristos s-a Înălțat!”.

În popor exista credința că, odată cu Înălțarea Domnului, se înalță și sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi și provocau mari neajunsuri oamenilor și animalelor, astfel încât, în această zi se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese și sfințite plante despre care se credea că au proprietăți apotropaice (leuștean, alun, paltin), se suna din bucium la răspântia drumurilor și pe dealuri, oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuștean sfințit și se dădea de pomană sărmanilor diferite bucate, de sufletul celor  morți.

La Monumentul Eroilor din cimitirul municipal a avut loc ieri un ceremonial militar și religios.

Programul evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Eroilor a început la orele 10:30 cu acordarea onorului, intonarea imnului național al României și citirea numelor eroilor. Apoi, o trompetă a dat semnalul „Stingerea”.

Ceremonia militară s-a desfășurat de la orele 12:00 și a constat în acordarea onorului, intonarea imnului național al României, oficierea unui serviciu religios, depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor și a unei jerbe de flori la mormântul Slt. (p.m.) Cristian Petru Filip, respectiv defilarea gărzii de onoare.

Foto: Primăria municipiului Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: