De ceva vreme, badea Dumitru nu se simte prea bine. Îl dor toate. Îl doare singurătatea, dar mai ales, îl dor discuțiile cu cei cu care odată avea alte „povești”. Despre blonde, brunete, noutăți, pescuit, orice. Începe cu… stropitul pomilor din grădină, politică și se termină cu scorul meciului de aseară. Dar tot mai des se ajunge cu povestea la… boală.
Spatele, piciorul, nesomnul, răcelile dese, umărul… Doar când stă la farmacie, își mai deschide whatsapp- ul să mai zâmbească puțin, pe ascuns la pozele deochiate trimise de un prieten pensionar. Înainte de asta, privește îngrijorat în jur, să nu-l vadă careva.
– Da, ce-ți cumperi, Dumitre? îl întreabă Grigore. Ești bolnav? Să nu-mi spui… nu pari… Ești încă tânăr.
– No, ce beteag… niște unsoare, să mă ungă femeia pe umăr, ceva Voltarean, ori ceva Carmol, de-oi găsi. Ce boală?!
– M-ai spăriet rău. Pușca și curaua lată / Ce bărbat erai odată!
Dumitru râde, dar cam a pagubă… Rânjește. Știe el de ce. Nu demult, i-a spus doctorul că trebuie să se pregătească de operație, neapărat. De atunci, nu mai are liniște. Nu spune nimic, nu prea mănâncă, nici de sărbători nu-i tihnește… Dar nu are ce face… Le-a îndura, pe toate. Mai ales că nici cei din jur nu-l prea încurajează. Îl știu fricos… Ba că la unul nu i-a reușit operația, ba că l-au deschis și l-au închis la loc, ba că fără bani nu se uită nimenea la tine.
Ce sa facă Dumitru? Asta nu-i ieșea din cap nicicum. Bani nu avea. De cunoscut, nu cunoștea pe nimeni, de dormit nu mai putea. Ce să facă? O roagă pe fata lui cea mare să-i ducă la spitalul unde operează doctorul lui.
– Fie ce-o fi! Oi vedea eu! Mă duc!
Era luni, a doua zi după votare. Sala de așteptare, plină ochi de n-aveai scaun unde să te așezi. Dumitru intră, salută și se reazimă de colțul peretelui.
– No, măi oameni buni, cu cine ați votat? întreabă un bărbat.
– Cum cu cine? Fiecare cu cine o vrut. Doară-i democrație. Tăți îs tâlhari! Niciunul nu-i de treabă!
– Știu eu cu cine ai votat, Mărie! zice Georgică. Cu comoniștii! Tăți din casă ați votat cu aeștia! Se știe! Ajuta-v-ar Dumnezo!
– Ce-ai zis, mă burjuiule?! Ș-aicea dau de tine, nu mi-i destul, în sat?
În sală începe cearta care nu pare că s-ar termina curând.
Deodată, ușa se deschide și apare doctorul, nervos.
– Măi, oameni buni, vreau LINIȘTE! Dacă ați venit la doctor, înseamnă ca sunteți bolnavi. Să nu mai aud o vorbă! Cine cu cine a votat? Să nu aud, că nu vă mai primesc în cabinet! Eu am votat cu cine am știut, dar nu-mi auziți gura. Vă rog, LINIȘTE!
De colo, Dumitru nu scoate o vorbă, dar pricepe, din câte aude șușotindu-se, că doctorul a primit bani mulți pentru aparatura din cabinet de la cei de dinainte, de la conducere și normal că trebuia să țină cu ei.
Dumitru își face socoteala. Tace, nu ține nici cu unii, nici cu alții. Buzunarul îi e gol. Abia a avut ceva bani de drum. Telefonul era vechi, abia mai ținea. Feciorul îi plătea abonamentul.
Deoadată, asistenta iese și îl cheamă în cabinet. Era la rând.
– Dumitru Rus! Să intre la domnul doctor!
– Da, să trăiți!
Dumitru intră hotărât, lasă rușinea la ușă și face ce are de făcut.
– Auzi, domnu’ doctor, ce ți-o fost de cap să votezi cu aeștialalți ? Știm cu cine n-ai votat, da cum de te-o împins păcatu’ să faci invers? Am auzit, pe sală, cân’ ai zis…
Doctorul încremenește. Se oprește din scris, își ridică ochelarii de pe nas și se uită drept, la Dumitru.
– Cum adică? Ce vorbă este asta? Cum să votez cu ceilalți? De unde ați înțeles dumneavoastră asta?
– Păi, așa au înțeles oamenii de pe hol. Că vreți să-i certați, că nu au votat cum trebuie. Cu cine nu ați votat, asta ziceau…
– Vai, de mine!
Doctorul rămâne încremenit. Nu-i vine să creadă! El una a spus, credea că a vorbit clar, că toți au înțeles ce trebuie, numai Dumitru Rus îl lămurește altfel.
– Ce probleme de sănătate aveți? Spuneți, vă rog! Ați mai fost, la mine?
– Nu, domnu doctor! Îi prima dată cân’ viu. Ce trebe să fac? Cu sânătatea? Ce mă îndemnați, să fac?
– Ia ce zic eu să faci, bade Dumitre! Ești om bătrân, eu îți pot fi fecior. Te-oi ajuta, cum pot mai bine, numai du-te afară, așază-te pe scaun și lămurește-i pe cei ce așteaptă că eu am votat cu cine a trebuit și dacă au înțeles altceva, să facă bine să îndrepte! După ce faci treaba asta, mai rămâi puțin, te-oi chema înapoi, să-ți spun când să vii, ce să faci și îți garantez că nu te-a costa mare lucru, să fii iarăși bine!
Dumitru iese afară, se așază pe scaun și începe:
– Mă, oameni buni, voi v-ați strâcat de cap? Ce ați putut înțelege? Una spune doctoru’ și voi înțelegeți tocma’ pe dos! Cum să nu fie recunoscător omu’ la ceia care i-o dat atâta bănet să cumpere aparate? Da’ cu ce vă mai consulta amu’? Voi ați făcut cum ați vrut, nu v-o avut nime’ hia. A ieși cine a vrea Dumnezo, da’ voi să nu mai năpăstuiți omu’ pe degeaba!
Din cabinet, doctorul stă și ascultă lămurirea, ținându-și tâmplele în mână, înainte ca durerea de cap să-i inunde fruntea. Cum au putut înțelege oamenii aceia, altceva? Noroc cu badea Dumitru! Ce om de omenie! Cum s-ar mai fi uitat el în ochii celor care l-au ajutat? Cum au putut înțelege oamenii că el trădează?
N-avea cum să înțeleagă. Singurul om care l-a ajutat este badea Dumitru.
– Rus Dumitru! Intrați în cabinet pentru rezultate!
Badea Dumitru intră. Doctorul avea deja altă față.
– Nene Dumitre, vii să te operez, cât de repede poți! Mă suni, la orice ceas, din zi ori din noapte! Și dumneata m-ai ajutat, și eu te ajut!
Pe coridor, badea Dumitru își face cruce și vorbește încet, așa ca pentru el:
– Cine o zis că aeștia deștepți îs mai proști ca noi, țăranii, n-o zâs-o degeaba! M-o crezut doftoru’, da’ și io l-am crezut. Vin la operație! Pe ceea săptămână…
