Sute de bistrițeni s-au adunat în această seară la Turnul Dogarilor pentru a admira minunățiile prezentate la International Fashion Island – un regal de modă organizat în premieră în România, chiar la Bistrița! Rochii spectaculoase din meșe de păr, colecții minunate pentru copii sau ținute cu elemente tradiționale românești reinterpretate au făcut senzație în rândul celor prezenți la eveniment.
Orașul nostru găzduiește, în acest weekend, în premieră în România, cea de a 5-a ediție a International Fashion Island.
Evenimentul are loc la Turnul Dogarilor, fiind deschis tuturor celor care doresc să participe – intrarea e gratuită, fiind invitate modele naționale și internaționale, care vor prezenta colecțiile a 30 de designeri din diferite colțuri ale lumii.
În această seară, în ciuda ploii, sute de bistrițeni s-au adunat aici să admire munca designerilor prezenți în orașul nostru, printre care și Cătălin Botezatu.
Pe podium au defilat, rând pe rând, modele purtând colecții care de care mai spectaculoase, pentru copii și adulți, unele realizate din meșe de păr, din in sau blană, trei dintre ele fiind semnate de Cătălin Botezatu.
Nu au lipsit rochiile de mireasă și costumele pentru miri sau rochiile cu motive tradiționale românești reinterpretate.
Evenimentul va continua și mâine seară, tot de la ora 19.30, urmând ca alți designeri din țară și de peste hotare să-și prezinte creațiile în fața bistrițenilor.














