16.6 C
Bistrița
duminică, iunie 7, 2026

Bărbatul accidentat pe scările rulante din pasajul din Decebal – în stare foarte gravă! Soția sa va fi externată:

Bărbatul de 72 de ani accidentat pe scările rulante din pasajul din Decebal este în stare foarte gravă. Soția sa, în schimb, va fi externată, cu recomandări de tratament la domiciliu.

Astăzi, înainte de prânz, un bărbat de 72 de ani din Bistrița s-a accidentat grav pe scările rulante din pasajul din Decebal. Și soția sa care îl însoțea s-a accidentat, aceasta fiind prima care s-ar fi împiedicat de scările rulante și l-ar fi tras pe bărbat după ea.

Acesta ar fi dat cu capul de una dintre stări și a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat de echipajele medicale ajunse la fața locului, stabilizat și transportat la spital.

Este, însă, în stare foarte gravă, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Camelia Strungari:

„Starea pacientului politraumatizat prin cădere accidentală pe scara rulantă este gravă. Acesta a suferit o fractură la nivelul coloanei vertebrale, stop cardio-respirator responsiv la manevrele de resuscitare traumatism craniocerebral, traumatism craniofacial, multiple plăgi și excoriații. Pacientul este intubat, ventilat mecanic, sedat și urmează să fie internat la Secția ATI”.

Soția sa, în schimb, urmează să fie externată, cu recomandări de tratament la domiciliu.

Mai multe despre acest grav incident puteți citi mai jos:

FOTO/VIDEO – BISTRIȚA: Două persoane au căzut pe scările rulante ale pasajului din Decebal: una este inconștientă!

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...