17.5 C
Bistrița
duminică, mai 3, 2026

VIDEO – Delia Onigaș: „Nu am crezut că voi avea zile fără dureri și nopți în care să dorm! Vă mulțumesc tuturor!”

Am intrat în casa ei și zâmbea. Pentru prima data în ani de zile de când o cunoaștem, Delia zâmbea. Se vedea de la poștă că durerile ei nu mai sunt. ”Eu nu am crezut că voi avea zile fără dureri și nopți în care să dorm! Mulțumesc tuturor pentru ajutor!” a spus Delia cu ochii înlăcrimați.

Delia Onigaș este o femeie care a demonstrate că din victimă poți devein învingător. Totul ține doar de tine, să vrei să lupți. Și apoi, dacă tu lupți, vine momentul când și alții luptă alături de tine … și câștigi.

A sărit de la etajul doi ca să-și salveze viața de soțul care a vrut să o omoare. A rămas cu probleme la ambele picioare – pe unul dintre ele nici nu îl putea atinge. Avea dureri crunte care s-au înrăutățit de la o zi la alta, în ciuda tuturor medicamentelor și tratamentelor pe care medicii i le-au prescris.

Cu toate acestea, nu s-a dat înapoi de la a-și crește fetele cu responsabilitate. S-a luptat să obțină o locuință și apoi, în ciuda durerilor din picioare, a cusut lenjerii de pat, perdele, a modificat haine…ca să își câștige pâinea pentru ea și fetele ei.

După ani de zile de trăit în dureri crunte și nopți dormite cu chiu, cu vai, câte trei ore adunate pe noapte…a răsărit soarele pe strada ei. O operație în premieră în România, făcută de vicepreședintele Colegiului Medicilor Neurochirurgi la Nivel Mondial, i-a adus ceea ce nici nu mai spera.

Delia, una dintre cele mai puternice bistrițence, are nevoie de noi! O operație îi poate ameliora durerile crunte

Eu mă resemnasem deja. Mă obișnuisem cu gândul că eu zile fără dureri nu voi mai avea. Și că durerile doar se vor agrava.

Când am ajuns la Cluj la acea clinică, aveam tensiunea foarte mare. Aveam niște emoții, mai ales că știam că urmează intervenție pe măduvă și îmi știam durerile.

După ce m-am trezit din operație, am tras picioarele să văd dacă le pot mișca. AM văzut că le pot mișca și nu doar atât- dar au dispărut și durerile. Nu îmi vine să cred!

Să nu am dureri, să pot noaptea să îmi pun capul pe pernă și să mă trezesc dimineața doar?? Păi așa ceva….Înainte, ca să mă întorc de pe o parte pe alta, mă ridicam în șezut, și așa mă întorceam. Acum mă întorc din poziția culcat….e…Nu am cuvinte să mulțumesc lui Dumnezeu pentru așa ceva. NU am cuvinte..!” a spus Delia, cu lacrimi de bucurie în ochi.

Operația de luni, 26 aprilie, a fost de montare a senzorilor în coloană, iar aparatul a fost atașat pe piele. După două- trei săptămâni ”de probă”, urmează a doua intervenție chirurgicală. Atunci va fi montat aparatul subcutanat și tot la 4 – 5 ani va mai avea operații – mici incizii- pentru schimbarea bateriilor.

”Am și un telefon cu aplicația acestui dispozitiv. De aici pot să controlez intensitatea lui. Dacă am dureri, pot crește intensitatea și să scap de ele. Trebuie să îl am la mine tot timpul!” a explicat Delia.

După operația de montare subcutanată a aparatului, urmează o perioadă crucială.

E nevoie de multă kinetoterapie. Va trebui odihnă multă și două- trei ședințe de kineto-terapie în fiecare săptămână. Acolo va fi din nou cu costuri, deoarece aceste ședințe sunt esențiale, dar nu sunt gratuite.

Și credeți-mă că după căpșorul meu m-aș apuca de cusut, ca să fac bani pentru terapie, dar nu îmi pot bate joc de mine, de medici și de toți cei care m-au ajutat până acum. Cred ca va fi bine!” a povestit Delia.

Bistrițeanca a mulțumit cu lacrimi în ochi tuturor celor care au ajutat-o.

Țin să le mulțumesc celor care m-au ajutat. Datorită lor, cu ajutorul lor și datorită implicării lor am ajuns să fac intervenția. Altfel, nu aveasm cum. Oricât mi-aș fi dorit eu să muncesc, să strâng această sumă, nu aveam cum. Era greu și imposibil pentru mine. Și vreau să le mulțumesc pe această cale. Poate că este puțin MULȚUMESCUL pe care îl spun, dar este din suflet și chiar sunt recunoscătoare tuturor celor care s-au implicat și care m-au ajutat!” a concluzionat Delia Onigaș.

https://youtu.be/e32YKIlYP2E

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: