24.7 C
Bistrița
miercuri, august 12, 2026

FOTO – Dincolo de halate, atâta suflet: Bistrița și-a onorat asistenții medicali, într-o gală a excelenței marca OAMGMAMR BN. Andrei Mărincean, „Cel mai bun coechipier”

În fiecare an, pe 12 mai, sunt sărbătoriți asistenții medicali din lumea întreagă, precum și profesia pe care au ales-o. „Este o profesie specială și deloc ușoară, care înseamnă grijă, responsabilitate, dedicare, dar și bucuria de a ști că munca ta înseamnă viață, sănătate și un strop de „mai bine” pentru semenii care au nevoie de noi”, a transmis Cristina-Angela Mușină președinte Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, al Moașelor si Asistenților Medicali Bistrița-Năsăud (OAMGMAMR BN).

Zile de sărbătoare, pentru asistenții medicali din județ care și-au celebrat profesia într-un eveniment special, la Hotel Ozana. Aici s-a desfășurat Gala Asistentului medical, organizată de OAMGMAMR BN. Evenimentul a ajuns la a V-a ediție.

A fost cu adevărat „un prilej de emoție, recunoaștere și gând bun pentru colegii care au fost nominalizați în acest an. Ne-am străduit să facem din aceste zile, sărbătoare pentru noi toți! Și a fost! 

Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să fim ÎMPREUNĂ!”, a subliniat Cristina-Angela Mușină.

Premiul Asistentul Anului a fost decernat doamnei Tunde Elisabeta Budai, de la Spitalul Orășenesc Beclean.

Felicitări colegului nostru asistent medical Andrei Mărincean căruia i-a fost decernat Premiul de excelență al OAMGMAMR Bistrița, la Gala Asistentului Medical 2026, la categoria „Cel mai bun coechipier”, au transmis cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Andrei Mărincean nu se află la prima distincție câștigată. În 2018, făcea parte din echipajul Serviciului Județean de Ambulanță care câștiga locul II pe țară la resuscitare:

Felicitări! Angajații Serviciului de Ambulanță BN, locul II pe țară la resuscitarea victimelor

Gala Asistentului Medical 2026 s-a bucurat de prezența unor invitați speciali care au transmis mesaje de apreciere și recunoaștere:

  • Dr. Anca Andrițoiu – Director executiv al Direcției Județene de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud
  • Dr. Corina Ernst – Compartiment promovarea sănătății – DSP BN
  • Dr. Nati-Anca Daniela-Ioana – Șef birou Managementul calității – Spital Orășenesc Beclean
  • Dr. Mariașiu Teodora Melinda – Director medical Spital Orășenesc Beclean
  • Maria-Erzsebet Kiss – Director de Îngrijiri Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
  • Marița Gălan – reprezentantă a Sindicatului Solidaritatea Sanitară
  • Darius-Emilian Ilieșiu – reprezentant al Sindicatului Județean „Sanitas” BN

Felicitări colegilor care au fost premiați în cadrul galei, pentru dăruirea și devotamentul cu care-și onorează profesia!

Mulțumesc colegilor din echipa OAMGMAMR BN – o echipă de suflet, unită, care face posibilă organizarea acestor evenimente. Mulțumesc membrilor Biroului și Consiliului județean al filialei, dar și echipei echipei suport. Mulțumim colegilor care au făcut posibilă organizarea expoziției „Noi cei de dincolo de halate”. Mulțumim colaboratorilor și firmelor care au sprijinit organizarea Galei Asistentului Medical”, au mai transmis cei de la OAMGMAMR BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.