Operatorul de transport Transmixt, alături de alte patru firme, au cerut insolvența producătorului RAAL. Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins însă cererea celor 5 firme.
În luna martie, 5 societăți comerciale au înregistrat un dosar la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care cereau insolvența producătorului RAAL. Sentința a venit abia acum, la trei luni distanță.
Firmele care au cerut insolvența sunt: ALU-BLOCK KFT, AFFINITY TRANSPORT SOLUTIONS, ROLMIS SLATINA, HOLVER SRL și Transmixt SA. Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat vineri și a respins cererea celor 5 societăți comerciale:
„Respinge, ca rămase fără obiect, cererile formulate de creditorii Societatea TRANSMIXT SA şi Societatea HOLVER SRL, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Societatea RAAL SA. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditorul Societatea ROLMIS SRL, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Societatea RAAL SA. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă”, este soluția dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Societățile comerciale au de recuperat bani de la RAAL, iar faptul că două dintre cereri au rămas fără obiect cel mai probabil are legătură cu faptul că unele datorii ar fi fost achitate. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată.
Producătorul RAAL se confruntă cu grave probleme financiare, fiind nevoit să renunțe la 500 dintre angajații săi. Cea mai afectată pare să fie unitatea din Prundu Bârgăului, care și are cei mai mulți angajați. Muncitorii au reclamat inclusiv faptul că producătorul întârzie nepermis de mult cu plata salariilor.
Mai puteți citi pe acest subiect:
Situația RAAL prin ”ochii” AJOFM BN și ITM BN: 750 disponibilizați și petiții telefonice anonime
VIDEO – Grevă la RAAL Prundu Bârgăului: oamenii se plâng că nu și-au primit salariile













