29.3 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

FOTO: Mobilizare de nota 10 la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului! Elevii au strâns zeci de litri de ulei uzat și vor primi vouchere pentru cărți în schimb, de la Aquabis

Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului își va spori numărul de cărți din bibliotecă cu ajutorul voucherelor primite de la Aquabis. Compania derulează un proiect de colectare a uleiului uzat. În schimb, elevii și profesorii primesc vouchere pentru cărți sau materiale de birotică. Proiectul continuă și în vacanța de vară.

Prof. Iulius Ușeriu, directorul Liceului „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că proiectul a fost coordonat de profesoara Minodora Popeiu, consilier educativ în cadrul liceului.

Elevii de la gimnaziu și de la liceu s-au mobilizat exemplar și au adunat aproape 200 de litri de ulei uzat. Am primit pentru asta două vouchere în valoare 450 de lei cu care vom cumpăra cărți. Știm că sunt scumpe, dar pentru noi contează foarte mult! Avem o bibliotecă foarte frumoasă. Am primit clădirea fostei primării din Prundu Bârgăului și aproape tot parterul – cu excepția unei camere – l-am amenajat într-o bibliotecă și un centru de documentare și informare. Arată foarte bine și e un spațiu foarte primitor.

De fiecare dată când am avut ceva bani în plus, am cumpărat cărți… Am și câștigat un concurs de 10.000 de lei acum câțiva ani și am cumpărat și atunci cărți. Doamnele profesoare mai fac aici târguri de Paști sau de Crăciun. Iar o parte din banii adunați se folosesc și pentru achiziția de carte…”, a explicat prof. Iulius Ușeriu.

Aquabis a inițiat acest proiect în completarea acțiunilor pe care le organizează în stațiile de tratare și epurare în Săptămâna Verde și săptămâna altfel.

În aceste perioade ne vizitează sute de elevi, oportunitate cu care ne propunem să responsabilizăm tinerii, și nu doar pe ei, cu privire la gestionarea corectă a acestui tip de deșeu care poate fi dăunător dacă e aruncat în mod necorespunzător.

Reușim în acest fel și să reducem cantitățile de grăsimi care ajung în sistemul de canalizare și în stațiile de epurare, dar și să protejăm sursele de apă și mediul înconjurător din județul nostru.

Pe termen lung, aceste grăsimi provoacă blocaje ale sistemului, mirosuri neplăcute și ulterior refulări ale apelor uzate”, au explicat pentru Bistrițeanul.ro responsabilii acestui proiect derulat de Aquabis.

Primii care au primit recompensa au fost cei de la Grădinița din Sângeorz-Băi. Ei au optat pentru materiale consumabile – topuri de hârtie și carton. 

Proiectul a fost inițiat anul trecut, în noiembrie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean BN, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca Extensia Bistrița și Respiră Verde SRL. 

AQUABIS lansează un proiect dedicat colectării uleiului menajer uzat, cu pubele speciale

S-au alăturat inițiativei Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 3, 6 și 12 din Bistrița, dar și Grădinița din Sângeorz-Băi și Grădinița cu Program Prelungit Nr 1 din Năsăud. 

Implicate în acest proiect sunt și

  • Liceul Agricol Bistrița, LPS, Liceul Tehnologic Bistrița, Liceul Tehnologic Lechința.
  • Școala Gimnazială Lucian Blaga și Avram Iancu Bistrița
  • Școala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud, Școala Gimnazială Uriu, Școala Gimnazială Nr. 1 Rebra, Școala Gimnazială „Ioan S. Pavelea” din Runcu Salvei 
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr 2. Bistrița.

Ulterior au solicitat să încheie parteneriate alte două instituții – Liceul Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului” și Școala Gimnazială Nr 1 Bistrița.

Proiectul continuă și în perioada vacanței de vară.

Așadar, elevii care au ocazia să colecteze ulei uzat în vacanță, pot să-l depoziteze în continuare în containerele speciale amenajate în curtea școlilor implicate în proiect.

Mai mult ulei colectat înseamnă mai multe beneficii! Cei care colectează uleiul separat în cadrul acestui proiect, primesc, drept recompensă materiale de birotică în cuantumul uleiului colectat, filtrat și decantat.

Aquabis – prin parteneriatul cu firma care colectează uleiul colectat – oferă 2.5 lei pentru fiecare litru de ulei uzat.

Cei din exteriorul instituțiilor de învățământ care doresc să se implice în acest proiect pot să depună uleiul uzat la sediul Aquabis și în stația de tratare de pe Calea Moldovei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.