Potrivit unor rapoarte ale Curții de Conturi, Direcția Generală de Implementare a PNRR, din subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a cerut auditorilor să verifice Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița. Este vorba despre procedurile de achiziție la două proiecte finanțate prin PNRR.
De curând, Curtea de Conturi a publicat rapoartele rezultate în urma a două controale desfășurate la Primăria Bistrița, respectiv la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Se pare că misiunea de audit, în ambele cazuri, a avut în spate sesizări venite de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, mai exact de la Direcția Generală de Implementare PNRR. Au fost vizate procedurile de achiziție în cazul a două proiecte, derulate de Primăria Bistrița și respectiv Consiliul Județean și finanțate prin PNRR.
În cazul Primăriei Bistrița a fost verificat proiectul care prevedea creșterea eficienței energetice a clădirilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”. Au fost vizate procedurile de achiziție din cadrul acestui proiect, mai exact cele de dirigenție de șantier, iar concluziile Curții de Conturi au fost:
„Pe baza activităților descrise în acest raport, nu am sesizat nimic care să ne facă să credem că subiectul nu este în conformitate, sub toate aspectele semnificative cu criteriile aplicate”.
Auditorii Curții de Conturi spun că Primăria Bistrița a respectat termenele legale de întocmire și transmitere spre publicare a anunțului de atribuire în cazul achiziției serviciilor de dirigenție de șantier.
„În concluzie, aspectele sesizate prin Raportul de verificare ex-post nr. 123405/03.06.2025 PNRR emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu se confirmă, întrucât numărul de zile cuprins între data semnării contractului și data publicării anunțului de atribuire nu depășește termenul stabilit de art. 145 alin (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice”, concluzionează Curtea de Conturi.
În cazul Consiliului Județean, Curtea de Conturi a cerut verificarea licitațiilor publice făcute pentru asistența tehnică și execuția lucrărilor de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă CSEI Năsăud.
„Din verificarea efectuată asupra documentelor puse la dispoziție de către reprezentanții entității auditate s-a constatat că în anul 2023, în cazul procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de servicii de elaborare a documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „Renovare energetică la imobilul situat în localitatea Năsăud, str. Vasile Nașcu, nr 47, județul Bistrița-Năsăud, raportul procedurii de atribuire a fost întocmit de către comisia de evaluare a ofertelor și aprobat de către conducerea entității cu o întârziere de 48 de zile lucrătoare față de termenul limită de maxim 35 de zile lucrătoare”, spun auditorii.
Pentru această întârziere constatată de auditorii Curții de Conturi, Consiliul Județean a fost sancționat cu avertisment scris.











