Polițiștii au efectuat astăzi dfouă percheziții domiciliare. Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Uriu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița. Acesta e cercetat într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 110.000 de lei.
Polițiștii au descins astăzi la două domicilii. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru administrarea probelor într-un dosar de înșelăciune.
”Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2024, în baza unei înțelegeri verbale, un bărbat de 47 de ani din Uriu i-ar fi promis unui bărbat din Bistrița că poate intermedia achiziția din Germania a unui autoturism în valoare de aproximativ 50.000 de euro” au transmis reprezentanții IPJ BN.
În luna august 2024, persoana vătămată i-ar fi transferat suspectului, în mai multe tranșe, prin intermediul unui cont bancar aparținând mamei acestuia, suma totală de 110.000 de lei, reprezentând un avans pentru achiziția mașinii.
Conform polițiștilor, după încasarea banilor, bărbatul ar fi invocat diverse motive și proceduri pentru a justifica întârzierea tranzacției, însă nu ar mai fi cumpărat autoturismul și nici nu ar fi restituit sumele primite, în ciuda solicitărilor repetate ale păgubitului.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat telefoane mobile și documente considerate relevante pentru anchetă.
După audieri, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.













