25.2 C
Bistrița
marți, iulie 21, 2026

FOTO: Cum să devină Pârtia Cocoș un proiect mai puțin costisitor, ecologic și apreciat de bistrițeni? Alexandra Deneș, elevă la INFOEL, a propus soluțiile, într-un concurs national

Pârtia Cocoș a devenit subiect într-un concurs national de comunicări științifice: Alexandra  Deneș, elevă în clasa a XI-a la INFOEL coordonată de prof. Cristina Rusu, a cucerit Premiul III, impresionând juriul Concursului national de Comunicări Științifice (Disciplina Geografie) cu o lucrare despre Pârtia Cocoș. „Unii dintre ei au fost șocați”, a povestit Alexandra pentru Bistrițeanul.ro.

Ieri s-a încheiat la Târgu Mureș etapa națională a Concursului de Comunicări Științifice, domeniul Geografie. În competiție au participat 100 de elevi din toată țara.

Din Bistrița-Năsăud au participat și două eleve de la Colegiul Tehnic INFOEL. E vorba de Mara Cristiana Vârvă – cu o lucrare despre vulcanii noroioși La Gloduri din Monor, și Alexandra Deneș, cu o lucrare referitoare la Pârtia Cocoș.

Alexandra Deneș nu doar că a impresionat juriul cu subiectul abordat, dar a reușit să cucerească și Premiul III.

Alexandra Deneș este unul dintre elevii cu cele mai multe rezultate la olimpiadele și concursuri din școală. Este și eleva despre care Bistrițeanul.ro scria acum 10 ani.

Pe atunci elevă în clasa a IV-a, Alexandra Deneș a creat pentru colegul ei o colecție de fișe de lucru diferențiate care au devenit ulterior un foarte util auxiliar școlar pentru copii cu cerințe educative speciale.

O fetiță de clasa a IV-a din Bistrița a făcut un gest uimitor pentru colegul ei cu autism!

Numai în acest an școlar, Alexandra Deneș  a obținut

  • Premiul I la etapa județeană și calificare la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică (Iași, mai 2026)
  • Mențiune la etapa națională a Concursul de Ecologie și Protecția Mediului ,,Floare de Lotus” (Oradea, mai 2026),
  • Premiul III, etapa județeană, la Olimpiada la disciplinele din aria curriculară ,,Tehnologii” (domeniul economic, administrativ, comerț),
  • Premiul I la Concursul interjudețean de orientare în carieră Ce voi deveni? Cum voi deveni?
  • Premiul I la etapa județeană a Concursului de Comunicări Științifice, disciplina geografie și, acum, Premiul III la etapa națională a aceluiași concurs.

Mai mult, Alexandra Deneș se implică și în activitățile extrașcolare, cum este și tradiționala vizită în cimitirul eroilor. De ani de zile, profesoara Cristina Rusu, alături de elevii săi, obișnuiește să îngrijească și să întrețină mormintele eroilor de pe Tărpiului.

Concursul a fost dificil și extrem de provocator. Am avut nevoie de un volum foarte mare de informații și de o cercetare riguroasă pentru a realiza acest proiect”, a explicat Alexandra Deneș pentru Bistrițeanul.ro.

Cel mai mare obstacol pentru Alexandra Deneș a fost concurența. „Citind rezumatele lucrărilor celorlalți participanți, am fost uimită de originalitatea fiecăreia, dar și de datele științifice prezentate.

Fiecare lucrare părea demnă de un premiu, însă criteriile de evaluare au fost stricte. Eu m-am asigurat încă de la început că le îndeplinesc pe toate”, a comentat   Alexandra Deneș.

Tânăra ne-a explicat că a ales drept temă Pârtia Cocoș pentru că este un subiect de actualitate în Bistrița, fiind și foarte mediatizat.

Am vrut să aduc în atenția cât mai multor oameni efectele pe care aceasta le are asupra mediului înconjurător. De asemenea, am vrut să vin cu propuneri prin care această pârtie să poată fi transformată într-un proiect mai puțin costisitor, ecologic și apreciat de locuitori.

Cred că cel mai provocator aspect al acestui concurs a fost regulamentul.

Pe de o parte, a fost dificil să respect toate cerințele stricte și să adun date exacte. Am vrut să prezint proiectul pe bază de dovezi clare, nu doar din punctul meu de vedere.

Pe de altă parte, susținerea prezentării în sine a fost o provocare. Am avut la dispoziție doar 10 minute. Inițial, nu credeam că voi reuși să mă încadrez în acest timp și să prezint corect și clar un proiect de peste 30 de slide-uri, să explic toate fenomenele și datele cercetate”, a explicat Alexandra.

„Până la urmă, așa cum am argumentat și în proiect, relieful, litologia, solurile și clima nu favorizează deloc amenajarea unei pârtii de schi în acea zonă.

Acest proiect m-a ajutat să înțeleg că anumite probleme rămân ignorate, în ciuda impactului lor negativ pe plan economic, social și ecologic.

De ce? Din cauza unor interese ale unor persoane care ar avea puterea să facă o schimbare.

La ambele etape, membrii comisiei de evaluare au venit cu sfaturi și propuneri valoroase. Profesoara Cristina Rusu mi-a oferit explicații la fiecare neclaritate, chiar și atunci când a fost nevoie să-i cer să-mi explice un anumit lucru de cinci ori. Astfel, am acumulat cunoștințe care îmi vor rămâne mereu tipărite în minte.

Membrii comisiei de evaluare au arătat un interes maxim încă din momentul în care am prezentat titlul proiectului. Pe parcursul expunerii m-au ascultat cu atenție și am observat cum studiau datele afișate. Unii dintre ei au fost de-a dreptul șocați.

Până la urmă, informațiile prezentate nu au fost tocmai pozitive. Am primit întrebări, propuneri, dar și laude pentru ideea dezvoltată.

Ba mai mult, mi s-a spus că acest proiect merită să ajungă „mai sus”, pe mesele celor care au puterea de a pune în practică schimbarea”, a povestit Alexandra Deneș.

Alexandra Deneș consideră că cel mai mare câștig după participarea în această competiție îl reprezintă cunoștințele pe care le-a dobândit, pe parcursul cercetării.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am fost pusă în situații care m-au forțat să ies din zona de confort. Nu pot spune că prezentarea în fața unor oameni cu studii superioare și multă experiență se numără printre plăcerile mele. Dar am trecut peste toate emoțiile și îndoielile, susținându-mi argumentele cu maximă încredere.

De asemenea, am cunoscut persoane noi, cu care am împărtășit povești și sfaturi până târziu în noapte.

De felul meu, nu sunt o persoană care socializează ușor cu necunoscuții, însă pe parcursul zilelor petrecute la concurs am avut ocazia să mă deschid mai mult”, ne-a mai spus Alexandra.

Lucrarea prezentată de Alexandra Deneș cuprinde și câteva propuneri concrete,  în afara studiului consistent care trece în revistă inclusiv percepția negativă ce însoțește Pârtia Cocoș.

Primăria Bistrița a anunțat recent că are în vedere construirea unui alpine coaster (sanie pe șine) și dotarea telescaunului cu suporturi pentru biciclete (pentru ca acesta să devină functională și vara).

Soluția sustenabilă nu este salvarea pârtiei de schi, ci transformarea acesteia într-un complex recreativ (de agrement) all-season (12 luni/an).

În acest sens, se impune renunțarea la dependența exclusivă de schi (care se practică doar 2-4 săptămâni/an, în timp ce cheltuielile de întreținere se înregistrează tot anul).

Mai mult, încălzirea globală reduce predictibilitatea zăpezii. De aceea schiul trebuie să devină o activitate turistică secundară în cazul Pârtiei Cocoș.

Propunerile noastre pentru un proiect sustenabil sunt:

  • transformarea pârtiei în Bike Park: amenajarea de trasee MTB downhill, trasee de enduro, pump-track, telescaunul urmând a transporta, vara, bicicliști, turiști și echipamente;
  • amenajarea unui parc de aventură pe Dealul Cocoș: tiroliană, tubing de vară, sanie pe șine, escaladă outdoor, inclusiv pentru familii (conceptul family recreation hub);
  • amenajarea unui centru sportiv: trasee de alergare, trasee de hiking, orientare turistică, ski roller, tabere pentru copii, antrenamente sportive (infrastructură sportivă multifuncțională);
  • reducerea costurilor de operare, prin optimizarea consumului energetic prin instalarea de panouri fotovoltaice, eliminarea costurilor de mentenanță aferente unei pârtii în mare parte nefuncționale și redimensionarea personalului sezonier în funcție de necesitățile reale”, precizează Alexandra Deneș în lucrarea sa.

Organizată de Ministerului Educației, competiția reunește anual cei mai bine pregătiți elevi din România, pasionați de cercetarea științifică și de studiul geografiei.

Concursul este structurat pe două probe: proba de evaluare a lucrărilor originale realizate de elevi sub coordonarea unui profesor și proba de susținere a lucrărilor.

Există 3 secțiuni în cadrul concursului: Geografie fizică, Geografie umană și Geografia mediului.

Toți elevii care participă la acest concurs au lucrări foarte bine realizate și susțin prezentări foarte bine. Iar asta face ca departajarea acestora să fie foarte dificilă – „la milimetru, de multe ori”, după cum a confirmat pentru Bistrițeanul.ro prof. Cristina Rusu.

Alexandra a prezentat o lucrare despre Pârtia Cocoș. A evidențiat influența factorilor de mediu asupra amenajării acesteia, dar și impactul multidimensional al acesteia (ecologic, economic, social).

Lucrarea a stârnit interes, atât din partea comisiei de evaluare, cât și din partea elevilor și profesorilor din alte județe. Au avut posibilitatea să asiste la prezentări, și s-au arătat foarte interesați de subiect. Mai ales că auziseră despre Pârtia Cocoș și văzuseră și reportaje la TV. Erau curioși să afle amănunte.

Mulțumim Mihai Bălan de la ONG MeteoBN, pentru datele statistice referitoare la climatul pârtiei. Mulțumim și Primăriei Bistrița pentru datele privitoare la durata de funcționare, veniturile și cheltuielile pârtiei.

În acest demers ne-a sprijinit și prof. Ioan Bâca. Practic cercetarea noastră a pornit tocmai de la un articol de-al său scris în 2018”, a completat prof. Cristina Rusu.

Mara Cristiana Vârvă @ Colegiul Tehnic INFOEL

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: