21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

O fetiță de clasa a IV-a din Bistrița a făcut un gest uimitor pentru colegul ei cu autism!

Alexandra și Vlad sunt colegi în clasa a IV-a la Școala Gimnazială nr. 4 din Bistrița de la începutul școlii. Deși sunt în aceeași clasă, Alexandra și Vlad sunt foarte diferiți: băiatul a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autist la vârsta de 2 ani și de atunci face intensiv terapie de recuperare în cadrul Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț Bistrița.

Cu sprijinul unui facilitator școlar (shadow) Vlad a parcurs cursurile unei grădinițe de masă și în prezent este elev în clasa a IV-a, la școala de masă, unde a fost primit cu brațele deschise de învățătoarea Bombonica Barteș și de colegi.

Deși la început Alexandra nu știa cum să se raporteze la colegul ei atipic, în timp și-a dorit din răsputeri să se conecteze la el și să îl ajute. Observând că însoțitorul școlar al copilului îi face zilnic fișe de lucru diferențiate, spre uimirea tuturor, Alexandra a venit într-o zi la școală cu o fișă concepută special pentru Vlad, pe modelul observat de fetiță la terapeutul însoțitor al copilului. Apoi a doua fișă, apoi a treia fișă, astfel încât – la inițiativa facilitatorului școlar, psihopedagogul Maria Câmpan, Șef Centru în cadrul Asociației Autism Europa – colecția de fișe de lucru diferențiate create de Alexandra s-a concretizat înt-un un auxiliar școlar cu fișe de lucru pentru copii cu cerințe educative speciale.

Extrem de util, un astfel de instrument era inexistent până acum și, în consecință, extrem de necesar oricărui dascăl care integrează copii cu cerințe educative speciale în învățământul de masă.

Iată ce scrie pe prima pagină:

„Dragă Vlăduț, vreau să-ți spun ceva. Când te-am văzut prima dată nu te-am plăcut deloc. Dar, cu timpul, am început să te plac foarte mult. Acum, nu vreau să pleci din clasă! Stai cu noi până la sfârșitul școlii! Te iubesc, te iubim! Suntem prieteni buni și sunt bucuroasă că îmi ești prieten. Sper că-ți place! Și pentru a-ți demonstra ce mult prețuiesc prietenia ta, o să îți dăruiesc un cadou… o carte pentru tine. Cu mult drag, colega ta, Alexandra!”

*****

De la înființare, Centrul de Reurse și Referință în Autism Micul Prinț a integrat în învățământul de masă în grădinițele și școlile din Bistrița-Năsăud peste 60 de copii diagnosticați cu forme ușoare și severe de autism.

În total, 840 de copii cu cerințe educative speciale beneficiază de certificat de orientare școlară în învățământul de masă în județul Bistrița-Năsăud, iar numărul lor este în creștere. Acest efectiv de elevi cu cerințe educative speciale este deservit de 11 logopezi, 35 de consilieri școlari și doar 22 de profesori itineranți.

Caietul Alexandrei a fost publicat la Editura Școala Ardeleană în 1000 de exemplare în cadrul proiectului Creșterea nivelului de incluziune al copiilor cu cerințe educative speciale în școlile din Municipiul Bistrița – proiect cofinanțat din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2018. 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: