După mai bine de o săptămână petrecută în spital, în comă, fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sîngeorzan s-a stins din viață. Acesta ajunsese weekendul trecut la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița în stare foarte gravă.
Ștefan Sîngeorzan, fostul primar al comunei Feldru s-a stins noaptea trecută, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Acesta a ajuns weekendul trecut în stare foarte gravă la unitatea medicală. Se pare că de atunci era în comă.
Ștefan Sîngeorzan avea 65 de ani și era pensionar. Încă locuia în Feldru și era foarte activ pe rețelele de socializare, unde promova zona și oamenii locului.
„Toată comunitatea e dată peste cap de această veste…. Era foarte activ… nu înțelegem ce s-a putut întâmpla. E foarte, foarte trist.”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Feldru, Ioan Opriș.
Acesta a condus comuna Feldru în perioada 2000-2012. S-a pensionat în anul 2021, iar după ce s-a retras de la Primăria Feldru, Ștefan Sîngeorzan s-a întors la CFR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei îndoliate.












