Noapte cu ghinion pentru un bărbat care transporta ilegal lemn! Acesta a fost oprit pentru verificări de jandarmii montani, la Bistrița Bârgăului. S-a ales cu o amendă în valoare de 6.000 de lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Colibița, aflați în timpul misiunii de patrulare, au oprit pentru verificare, ieri seară, pe drumul forestier Sub Deal, de pe raza localității Bistrița Bârgăului, o autoutilitară prevăzută cu prelată, care transporta material lemnos.
„În urma controlului s-a constatat că, la momentul verificării, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență și de transport pentru materialul lemnos aflat în autoutilitară.
Împreună cu reprezentanții ocolului silvic a fost efectuată inventarierea încărcăturii, stabilindu-se un volum de 4,68 metri cubi lemn rotund rășinos de foc” – transmite IJJ BN.
Bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 6.000 de lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și predată Ocolului Silvic comunal Bistrița-Bârgăului.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud face apel la cetățeni să sesizeze de îndată, prin apel la numărul unic de urgență 112, orice activitate suspectă de tăiere sau transport ilegal de material lemnos.













