m-au chemat într-o după-amiază pentru vizita de rutină
asistenta mi-a întins registrul fără prea multe cuvinte
eu cred că ar trebui să începeți de sus astăzi
a dispărut înainte să mai pot întreba ceva
am urcat fără să-mi amintesc etajul
țin minte doar coridorul lung
interminabil chiar
14:00
și zumzetul acela ciudat ce nu aparținea vreunui spital
nu erau țipete și nici conversații ci un murmur
continuu fără de început și fără de sfârșit
ca și cum sute de insomniaci vorbeau
în același timp fără să se asculte
mai mult încercau să acopere
complet vocea celuilalt
14:09
am deschis prima ușă și am înțeles că diagnosticele vechi
erau acum inutile fiindcă toți purtau o mască pe suflet
și fiecare părea atins de aceeași boală nouă
mi-am deschis carnetul și am notat tăcut
pe foi tot ce vedeam în penumbră
întotdeauna mă sperie
cei prea liniștiți
14:21
pacienții nu se privesc între ei țin în palme oglinzi mici
și dreptunghiulare pe care le lustruiesc cu o cârpă
o femeie își întinde apăsat fața cu palmele mari
până ce chipul nu-i mai aparține deloc
alta își prinde urechi de pisică
vorbește despre o împărăție
nevăzută de ceilalți
14:48
un bărbat stă pe marginea patului cu mâinile pe un volan
oferind femeii un trandafir de plastic – ea îi zâmbește iar el
pare vindecat pentru câteva secunde – scriu
în carnet că toți își caută tăcuți propria reflexie
strânsă în palme ca pe un ultim refugiu
încercând să mai smulgă o grimasă
din iluzia de sub sticlă
15:06
un alt pacient rostește solemn platitudini unui umeraș din lemn
în timp ce poetul salonului recită melancolic despre toamnă
un astmatic vorbește despre monumente uitate de toți
în colțul întunecat un domn cu ochii închiși
ridică un deget și ascultă atent la mine
se vor transmite mesaje tainice
din altă dimensiune
15:33
în jur nimeni nu râde undeva în fundal o adolescentă
dansează hipnotic pentru o prezență invizibilă
completez în dreptul acestei ore cuvintele
realitățile paralele au început deja
să comunice direct între ele
fără niciun fel de
opreliște
16:00
o bunică frământă o pernă veche ca pe un aluat
salonul miroase greu a grăsime și transpirație
un tânăr înfulecă fără oprire din farfurii
mai interesat de sunetul masticației
în colț un puști țipă la perete apoi
își rade scurt o sprânceană
în aplauzele tuturor
16:42
urletele celor prezenți acoperă brusc încăperea
rețin scurt în dreptul acestui caz nou
că autoumilirea aduce o satisfacție
colectivă și greu de explicat
tuturor celor din jur care
privesc țopăiala
unui pitic
17:17
aici se poartă doar războaie imaginare cu umbrele
un viteaz la bustul gol dă cu pumnii în aer
altul acuză infirmiera de conspirații
la fereastră un ciudat repetă
că lumea îi este datoare
eroii trecutului stau
în prezentul fix
18:02
în ultimul salon fiecare este convins că poate salva
de la un dezastru întreaga omenire – apocalipticii
se văd doar pe ei când îi privesc pe ceilalți
un noe modern își alege supraviețuitorii
un predicator ne anunță sfârșitul lumii
păcătoșii spun adevărul numai că
în matrice nimeni nu se supune
18:28
când închid carnetul este trecut de ora șase
venisem pentru câteva minute și pierdusem
o după-amiază întreagă absorbit de ei
observațiile nu mai păreau fișe
medicale ci note despre noi
toți laolaltă diagnosticul
fusese greșit – era
o oglindă
patima îi cuprindea pe toți vizitatorii din jur
fiecare privire aruncată pe furiș la intrare
fiecare – să intru doar câteva minute
fiecare trandafir – fiecare inimioară
mai pune o cărămidă solidă
la zidurile acestei
secții vechi
la plecare întreb cine conduce instituția asta
asistenta a dat din cap fără să spună nimic
nu există un director real peste saloane
există doar algoritmul nevăzut
descoperisem un loc vechi
pe care nu-l privisem
ca pe un spital
Îi spunem tiktok crezând că este doar o simplă aplicație
dar fiecare salon ascunde o altă reflexie întunecată
lumea întoarsă pe dos încape între palme
umbrele par mai vii decât oamenii
timpul se scurge în tăcere
iar clipa înghite orele
pe nesimțite
intri pentru cinci minute și ieși după câteva ore
fără să poți spune exact ce ai făcut înăuntru
îți amintești doar că ai mers mai departe
coborând lent acolo unde hăhăiala
ieftină vâscoasă alunecă orb
spre un abis indiferent
care se uită prin tine
ies în stradă unde aerul pare nefiresc și el
pe trotuar un adolescent cu capul plecat
merge inspectându-și atent mâinile
așezate sub mobil cu degetele mari
ca doi limacși mângâie displayul
un clip încă unul și încă unul
doar unul – ultimul
…………
undeva în tăcere se deschide lent ușa altui salon
#Sex_&_Drugs_&_Rock_&_Scroll
Marius Conon
