16.2 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

Rostul de dimineață: Grotesc și halucinant… Un miting de apărare a justiției…?!

Fierbem la foc mic – năuciți și buimaci – de când Liviu Dragnea a anunțat că își dorește câteva sute de mii de români din toată țara, aduși probabil cu autocarele în capitală, la un super-miting „împotriva faptului că democraţia şi statul de drept sunt puse sub semnul întrebării”…

Ca să nu încurce prea mult traficul bucureștean și așa îmbâcsit, și ca să susțină și să apere democrația fragilă din România – liderii PSD au ajuns la concluzia că au nevoie de un mega-miting – inițial anunțat de susținere a guvernului Viorica Dăncilă… Până când s-au trezit unii să le amintească faptul că se bucură totuși de o largă majoritate care nu ar avea nevoie de nicio susținere… Așa că au modificat scopul protestului și au decis că merită să susțină justiția. Este la modă…

Este un miting împotriva faptului că democraţia şi statul de drept sunt puse sub semnul întrebării. Vrem să arătăm că suntem decişi să mergem până la capăt. Îi asteptăm pe toți cei care doresc să trăiască într-o ţară liberă, unde instituţiile nu mai sunt sub teroare. O ţară care, din cauza unei propagande, se pune problema ca o structură neligitimă, obscură, subterană să paraziteze instituţiile statului, să influenţeze în mod ocult decizii importante, să permită abuzuri, intruziuni ilegale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti sa fie închişi, zeci, sute, mii de destine să fie distruse, având în vedere niște interese care nu tot timpul sunt doar din interior, a transmis Liviu Dragnea taman în aceste zile în care așteaptă verdictul judecătorilor în dosarul în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, în așa numitul „dosar Bombonica”. Decizia ar putea fi anunțată vineri, 8 iunie, cu doar o zi înaintea mitingului pe care PSD îl organizează „împotriva abuzurilor din justiție”.

Pe paginile de socializare au început deja să circule instrucțiunile și precizările dedicate celor care vor participa la miting:

  • Fiecare județ își va face semn distinctiv, se va pune în piept
  • La 10 oameni – un steag tricolor
  • Toată lumea îmbrăcată în alb (de la mijloc în sus – tricou, cămașă, bluză, pulover
  • Grupe de 10 oameni cu ȘEF GRUPĂ
  • Grup de 40 de oameni cu ȘEF GRUP
  • Detașament de 100 de oameni cu ȘEF DETAȘAMENT

Cât mai multe stegulețe mici (toți!)

Citind asemenea instrucțiuni, mulți au căzut pe gânduri, amintindu-și instantaneu cât de haios era să fii șef de detașament înainte de ’89 și să-ți conduci turma la careu, sau câtă îndesată mândrie patriotică era cuprinsă în titlul șef de unitate… Ce-i drept și îndatoririle și obligațiile către partid erau pe măsură…! De satisfacții, ce să mai vorbim… Întrebarea este – cine pleacă din Bistrița la miting? Cine pune la bătaie autocare? Poate cineva să se sacrifice și să meargă pe jos până la București, ca să le dea astfel o lecție usturătoare protestatarilor de anul trecut și ca să se demonstreze negru pe alb că și în PSD se pot organiza mitinguri exemplare…?

Foto @ realitatea.net

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: