14.2 C
Bistrița
duminică, iulie 12, 2026

În miezul verii, o mână de tineri fac să vibreze pe folk-rock, rap sau muzică populară, un colț de natură

Sâmbăta aceasta se anunță incendiară. Tinerii de la POV21 v-au pregătit cele mai tari show-uri artistice și nu numai. Ploaie, soare sau ninsoare, totul este pregătit și gata de pus în acțiune!

POV Summer Day este numele celui mai nou proiect marca POV21. Gașca de tineri nu este la prima inițiativă de acest gen, ei având un palmares bogat de evenimente în spate. Gala Comunitarium sau Star Party sunt doar două dintre evenimentele cu tradiție pentru echipă, la care au participat sute de oameni.

Începând cu ora 17:00, pădurea Schullerwald va fi împânzită de artiști locali și nu numai. Organizatorii au pregătit o grămadă de activități și ne asigură că atmosfera va fi una pe cinste. Diana Porca și Dan Buzan vor concerta pe scena amplasată și vor aduce ritmurile muzicii folk-rock în mijlocul naturii!

Mai apoi, Mihai Turda vine cu un spectacol de muzică populară, iar trupa Madhouse vă face să vibrați pe ritmuri de rap. La aceste nume se adaugă și Silviu Avram, Mădălina Marti, Antonia Jarda, Deka sau Medina Maria Dărăban. Toți aceștia vor cânta și încânta live în cadrul unui show de zile mari!

Să nu uităm că distracția se va face inclusiv pe pași de dans. Andrei Tarniță a pregătit o surpriză pentru toți cei prezenți. Vino să vezi despre ce este vorba! Trupa Cheers All Stars vă face inima să bată cu săriturile lor prin aer. Și dacă ești copil sau chiar adult, POV21 a chemat și niște artiști specializați în pictură pe față!

Se anunță și un after-party de excepție pentru că microfoanele deja încălzite vor fi puse la dispoziția tuturor pentru o noapte întreagă de karaoke!

 „Echipa POV21 vă propune sâmbătă seara un super party cu muzică live și karaoke, fix la miezul verii! Astfel, ne vedem începând cu ora 17 în Schullerwald, unde interpreții invitați ne vor încânta atât cu muzică de petrecere originală, cât și cu coveruri celebre. Vom încheia pe atmosfera de rap și vă vom preda microfoanele vouă, la karaoke și dans în aer liber. 
Cheers All Stars ne vor încânta cu dansurile lor acrobatice, iar Andrei Tarniță ne va face o demonstrație de dansuri moderne. Pentru cei mai mici am invitat două tinere artiste ce vor face picturi pe față. Nu se pot cumpăra băuturi la locație. Intrare liberă!”, anunță organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Mai mult decât atât, sponsorii Life Care, Casa Ema și Yves Rocher vor aduce premii care mai de care mai interesante în cadrul unei tombole. Tot ce trebuie să faci este să fii prezent! Nu uita să aduci o pătură și niște prieteni. Distracția e din partea casei!

Marina Coroian 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: