7.9 C
Bistrița
miercuri, mai 1, 2024

Rodna: De la sapă, la mapă! 30 de rodneni vor primi bani europeni să se facă afaceriști

La Rodna, oricine îşi poate deschide o afacere și poate trece de la sapă, la mapă! Nu trebuie decât să fie cetăţean al comunei şi să propună un plan de afaceri foarte bine gândit. Finanţarea este asigurată de către primărie printr-un proiect social european, care urmăreşte dezvoltarea comunităţii şi combaterea sărăciei.

În luna martie, în comuna Rodna a fost lansat proiectul Măsuri integrate pentru o comunitate solidară, în valoare de 5 milioane de euro, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Este vorba de un proiect amplu în care sunt implicate familii întregi, de la copii la părinţi şi bunici.

Pe o perioadă de 3 ani, cât durează acest proiect, oamenii nevoiaşi din comuna Rodna – dintre care 40% de etnie romă – vor  primi ajutor medical de la specialişti, pachete cu mâncare, dar și îmbrăcăminte.

Pe lângă ajutorul material, oamenii care nu lucrează nicăieri vor primi ajutor pentru încadrarea în muncă. Cei care au spirit antreprenorial şi îşi pregătesc un proiect de afaceri bine gândit vor primi finanţare de la primărie, cu ajutorul acestui proiect. Vor fi înfiinţate nu mai puţin de 30 de firme şi peste 100 de oameni vor fi angajați.

„La Rodna, noi am suferit din punctul acesta de vedere. În anii ’90, a existat un centru minier unde erau 3.000 de locuri de muncă. După ce s-a sfârşit mineritul, oamenii au rămas fără locuri de muncă și cum nu s-a adus nimic în schimb în zonă mulţi au rămas fără loc de muncă. Prin acest proiect, încercăm să stimulăm oamenii la diferite activităţi”, declară primarul Valentin Grapini, pentru Bistriţeanul.ro.

Cei care, de exemplu, vor să-şi pună pe picioare o firmă de construcţii vor primi nu doar finanţare ca să se doteze cu uneltele şi maşinăriile necesare, ci şi susţinere pentru calificare, oamenii urmând să fie instruiți gratuit. Edilul anunţă faptul că va fi construită inclusiv o spălătorie modernă de covoare, o curăţătorie chimică unde vor fi angajate 20-30 de femei din comună, care vor lucra pe două schimburi.

Prin proiect, primăria va plăti acestor firme taxele la stat timp de 3 ani. Scopul este de a-i stimula pe cei care până acum nu au avut şansa sau venitul necesar pentru a-şi deschide o afacere. Sigur, cerinţele şi aşteptările sunt ca aceste afaceri înfiinţate prin proiect să fie dezvoltate ulterior.

Oamenii vor avea la dispoziţie consultanţi şi specialişti care nu doar le vor supraveghea firmele pe parcursul celor 3 ani, ci le vor şi promova afacerile. Vor avea loc întâlniri periodice cu întreprinzătorii, pentru a se discuta permanent despre evoluţie și despre punctele tari şi cele slabe ale afacerii.

În prezent, planurile de afaceri propuse de câţiva cetăţeni ai comunei sunt în stadiul de discuţie. Fiecare proiect se discută cu specialiştii, pentru a fi puse bazele afacerilor, iar succesul să fie garantat. Iniţiatorii trebuie să-şi justifice foarte bine toţi banii pe care urmează să îi cheltuiască.

Mia Biligan

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: