8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Goana muncitorilor calificați spre străinătate „mușcă” serios din profiturile companiilor bistrițene

Lipsa de interes a muncitorilor calificați pentru fabricile de pe pământ românesc începe să se vadă serios și în profiturile producătorilor bistrițeni. Printre ele se numără și Comelf, care și-a redus veniturile cu aproape 20% în primele 6 luni ale anului.

Potrivit raportărilor semestriale, Comelf Bistrița și-a redus cu aproape 20% veniturile la 6 luni, la 78,46 milioane de lei, de la 97,18 milioane de lei, în perioada similară a anului trecut.

Compania mai spune că în această perioadă, cheltuielile cu personalul au fost cu 5% peste evoluția încasărilor. Aceasta este și o consecință a costurilor salariale care vin în plus, odată cu modificările Codului Muncii, potrivit cărora munca suplimentară este plătită în regim dublu.

Rezultatul operațional semestrial al Comelf a scăzut cu 55,5%, la 1,7 milioane de lei, de la 3,85 (semestrul I din 2017). Profitul net a coborât de la 2,45 la 1,3 milioane de lei.

Comelf explică scăderea serioasă a profitabilității prin reducerea numărului de personal direct productiv cu 9% și plecarea personalului direct productiv, ceea ce duce la o recrutare de personal necalificat, care este direct transferat în procesul productiv fără o perioadă de calificare de minim 3 luni.

„Acest lucru a generat o scădere a productivității muncii cu efect direct în scăderea veniturilor”, se mai arată în raportare.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.