7.8 C
Bistrița
marți, martie 17, 2026

Cu elicopterul! Așa vor ajunge la destinație alimentele și apa pentru sportivii Via Maria Theresia

Astăzi începe Via Maria Theresia, un ultramaraton/maraton/semimaraton montan care se desfășoară în Munții Călimani. Dacă până acum doi ani voluntarii erau nevoiți să care în spate alimentele și apa pentru sportivi, la punctele de control, de anul trecut, acestea ajung cu ajutorul elicopterului.

Peste 800 de sportivi din țară și din străinătate au luat startul la una dintre competițiile ce sunt parte din Via Maria Theresia, proiect ce se învârte în jurul unei spectaculoase poteci tematice amenajate în Munții Călimani. Mai multe despre acest eveniment puteți citi AICI.

Până anul trecut, alimentele și apa dedicate sportivilor erau cărate în spate de către voluntari până la punctele de control. Din 2017, acestea ajung la destinație pe calea aerului.

Ministerul Apărării Naționale a inclus în exercițiul de zbor cu elicopterul 4 dintre cele mai greu accesibile puncte de control de pe traseul Via Maria Theresia.

„Avem parte de acest ajutor important pentru al doilea an la rând și aproape că nu ne mai amintim cum era proiectul nostru înainte să apară personajul cu elice în peisaj. Cert este că cele 1.800 de kg de alimente care trebuie ca mâine să fie la dispoziția sportivilor, ar fi fost cărate în spate de către voluntarii noștri. În schimb, au zburat până la destinație”, se precizează pe pagina de Facebook a competiției.

Foto: Mani Gutău

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: