34.6 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

FOTO – Unic în oraș! The Bricks 1903 îți dă bere artizanală la înălțime, chiar în inima Bistriței!

Vă mai aduceți aminte de clădirea aceea de pe Delavrancea ce stătea să pice? Ei bine, acum e istorie.  Acum se află acolo cea mai nouă berărie din oraș, construită chiar din cărămizile vechii clădiri, finisate și aranjate. Se numește The Bricks 1903 și are o poveste tare interesantă.

În anul 1903 a fost construită clădirea istorică de pe Barbu Ștefănescu Delavrancea și este una dintre primele clădiri ridicate de români, într-o perioadă în care Bistrița era locuită în mare parte de sași. A aparținut familiei Monda și se înscrie în tipologia arhitecturii anilor 1900, cu elemente electice.

Printre afacerile care și-au făcut loc în această spectaculoasă clădire se numără și berăria The Bricks 1903. Proprietarul localului care și-a făcut loc la parterul clădirii a restaurat și finisat cărămizile inițiale, care conferă acestuia un aer specific berăriilor clasice. Elementele cheie sunt lemnul, cărămida și fierul, care ne duc cu gândul la faimoasele berării irlandeze. Rezultatul final reprezintă un cumul de idei puse cap la cap.

Arhitectura localului îți permite să bei bere de la înălțime! Cum? Au amenajat un mic balcon interior, de unde se vede tot. Acum poți să fii „high” când savurezi o bere adevărată!

Și la un asemenea local, și băuturile sunt pe măsură! Cei de la The Bricks au în jur de 20 de sortimente de bere, iar specialitatea casei este berea artizanală. Cu ce se diferențiază aceasta față de una normală? Ei bine, aceasta se face în cantitate mică, putându-se astfel controla calitatea. „E nefiltrată și mult mai sănătoasă!”, spun proprietarii de la The Bricks.

Zăganu- Fabrica de bere bună, 100% românească. Berea poartă numele vârfului muntos Zăganu, dar și numele vulturului bărbos care trăia în zonă. Una dintre legende spune că Nicolae Ceaușescu ar fi vânat ultimul exemplar.

1717 – anul în care a apărut în Sibiu prima fabrică de bere. Ca tribut al acelor vremuri, patru tineri sibieni au dat naștere berii cu numele 1717. Ingredientele pe care ei le pun în bere sunt calitatea, gustul echilibrat și natural.

Kutuma- berea care rescrie cutuma. Cu o formă liberă și conținut vibrant, o găsiți în toate sortimentele la The Bricks 1903. Zarva sau Dambla sunt doar două dintre ele.

Berile sunt pentru toate gusturile și de toate felurile. Dacă nu ai chef de ceva artizanal, poți comanda pur și simplu o bere comercială. Apoi, cei de la The Bricks au fresh-uri și limonade cu toate mixurile și ingredientele posibile. Numai bune pentru sezonul călduros, cum se anunță și luna septembrie. Vedetele sunt fresh-ul cu sfeclă și limonada cu rozmarin sau busuioc!

Dar dacă simți nevoie de a bea o cafea ca-n Italia, tot The Bricks 1903 te salvează! Au o cafea ca la ea acasă, 100% italienească pe care o servesc cu croissante cu dulcețuri, nutella, banane și alte finețuri. Toate acestea în cadrul unor super oferte!

În curând cei de la The Bricks o să vină și cu meniuri de mâncare, așa că fiți pe fază! De la pizza până la salate, aici veți găsi de toate! Trebuie să aveți doar puțină răbdare. Până atunci, puteți veni cu toată familia într-o seară, chiar și cu cel mic, pentru că au scăunele pentru copii. Iar dacă comanzi bere, aceasta vine la pachet cu un bol de arahide delicioase. Așa că The Bricks e localul perfect atât pentru ieșiri în familie, cât și pentru „cafeaua de dimineață” sau „seara de fotbal cu băieții”. Pentru că da, au și o plasmă mare unde microbiștii au urmărit vara aceasta meciuri din campionat.

Dacă v-am făcut poftă, cei de la The Bricks 1903 vă așteaptă în orice moment cu zâmbetul pe buze! Sunt acolo în fiecare zi de la 08:00 la 24:00, iar berăria se află chiar în partea centrală a orașului, lângă Piața Unirii, pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: