22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Să sperăm ca va fi rece la iarnă! Că loc pentru un nou patinoar, s-a găsit!

Municipalitatea a găsit un nou loc pentru a amplasa un patinoar. Astfel, bistrițenii vor putea patina în lunile decembrie și ianuarie. Frig să fie. Și firme care să câștige licitația. Contractul va fi pe o perioadă de 5 ani.

Iarna care a trecut, bistrițenii au dus lipsa unui patinoar. Singurul disponibil a fost cel din apropierea Spitalului Județean. În schimb, față de alți ani, în fața Sălii Polivalente, sau pe Pietonal, patinoarele au lipsit.

Firma care a câștigat licitația, s-a retras, înainte de finalizarea perioadei de cinci ani, pe cât a fost încheiat contractul.

Astfel, pentru iarna ce urmează, municipalitatea va organiza o licitație pentru închirierea unui spațiu unde să se amplaseze un patinoar. Este vorba de 900 de mp, aflați în fața Palatului Culturii. Parcarea respectivă va „găzdui” un patinoar, în lunile decembrie și ianuarie.

Până în prezent, două firme s-au arătat interesate să amplaseze un patinoar. E vorba de o firmă din Bistrița și una din Vaslui.

Chiria începe de la 2.000 de lei pe lună, iar adjudecătorul va avea obligația suportării cheltuielilor aferente montării, întreținerii și utilităților pentru funcționarea în condiții normale.

Contractul se va încheia pe o perioadă de cinci ani de zile.

Astfel, frig să fie la iarnă, și firmă care să câștige licitația, că loc este!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: