27.9 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

Elevii se înghesuie la școlile de prestigiu! Clădirile unui colegiu se transformă pentru a face față numărului mare de școlari

Când la nivelul județului, numărul elevilor este în scădere, la un colegiu din Bistrița, lucrurile stau exact pe dos. Conducerea școlii a cerut transformarea unor clădiri, pentru a face față numărului mare de elevi.

Pe masa consilierilor locali stă azi o cerere… parcă ruptă din altă lume. În timp ce în școlile din județ scade numărul elevilor, un colegiu din Bistrița are probleme… cu spațiul.

„Vă solicităm schimbarea destinației clădirilor (…) în spațiu de învățământ și (….) sală de sport”, solicită conducerea Colegiului Național „Andrei Mureșanu”.

Este vorba despre schimbarea Internatului, respectiv pavilion cantină, în spațiu de învățământ cu săli de clasă pentru clasele primare și gimnaziale.

Motivul este numărul mare de elevi care vor să învețe la acest Colegiu. Încă din 1994, Internatul a fost folosit ca spațiu de învățământ, dar acum are nevoie de reparații capitale. Ori pentru a se putea face reparații, trebuie recunoscut ca spațiu de învățământ.

La fel, CNAM solicită transformarea, sau mai bine zis „recunoașterea” magaziei în sală de sport. Aceasta este deja folosită de ani buni, ca loc unde elevii școlii primare și gimnaziale își desfășoară ora de Educație Fizică. Dar și aceasta are nevoie de reparații, așa că actele trebuie să fie în regulă.

Consiliul de Administrație al CNAM a aprobat această „redenumire” încă din luna august. Și Inspectoratul Școlar a dat Ok-ul. Tot ce mai rămâne e ca și consilierii să aprobe schimbarea denumirii în CF. Astfel, există șanse ca în curând, cele două imobile să intre în reabilitare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: