24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – Aventuri periculoase în Dorolea: trei tinere s-au răsturnat cu mașina

Trei femei au avut parte în această dimineață de spaima vieții lor, după ce autoturismul în care se aflau a ajuns cu roțile în sus. Toate trei au ajuns la spital cu multiple leziuni și traumatisme.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Dorolea. Din primele informații rezultă că o șoferiță de 24 de ani a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, iar mai apoi pe acostament, unde s-a răsturnat, autoturismul ajungând cu roțile în sus.

În autoturism se mai aflau două tinere, una de 18 ani și alta de 19 ani. Cele trei veneau de la Dorolea și se îndreptau spre Bistrița în momentul producerii accidentului.

Toate trei tinerele au fost stabilizate și transportate la spital cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

„Trei victime de sex feminin au fost preluate de echipajele medicale, un echipaj TIM și două SAJ, și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale. Acestea erau conștiente, cooperante și prezentau leziuni și traumatisme multiple”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: