17.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 15, 2026

Teaca: L-a înjunghiat cu cuțitul în gât și apoi a fugit!

Doi bărbați au început să se certe, ieri, pe o pășune din comuna Teaca. Unul a scos cuțitul, l-a înjunghiat în gât pe celălalt, după care a luat-o la fugă pe câmp.

Polițiștii au avut de periat ieri pașunile din zona Ocnița, comuna Teaca.

Acolo, în zona numită „Doșniță”, doi bărbați au avut de „împărțit” ceva, iar unul a fost rănit.

Mai exact, un bărbat de 35 de ani din Teaca s-a luat la ceartă cu unul de 30 de ani din Reghin. la un moment dat, cel mai tânăr a scos un cuțit, lovindu-l pe adversarul său în zona gâtului.

Apoi la luat-o la fugă pe câmp.

„Acesta a fost căutat de polițiștii de la Investigații Criminale și Acțiuni Speciale, fiind găsit la scurt timp, la o distanță de aproximativ 5 km de locul unde s-a petrecut agresiunea, aproape de județul Mureș”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Victima a ajuns la spital și cei de la medicina legală au constatat că rănile suferite nu îi pun viața în pericol. Totuși, are nevoie de 11- 12 zile de îngrijiri medicale.

„A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar față de bărbatul din Reghin a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru tentativă la infracțiunea de omor”, conchid polițiștii.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.